22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăCulturăCirque du vérité - corpul social de detenție

Cirque du vérité – corpul social de detenție

Proiectul îşi propune o formă de teatru educativ, a cărui spectacol are ca temă – ABUZUL SEXUAL; sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, în urma reprezentațiilor, cu participarea unui psiholog cu rol de moderator. Proiectul reunește o paletă largă de instituții și asociații, de la teatre de stat și instituții media cu renume, la organizații care combat în mod activ violența sexuală și domestică și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Următorul eveniment din cadrul proiectului este o reprezentație a spectacolului „Cirque du vérité”, produs de Teatrul Re-Act, în data de 30 iunie 2018, ora 19:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, str. Dragoș Vodă, nr. 1. Accesul la spectacol este GRATUIT.
Spectacolul CIRQUE DU VERITE, regizat de Alexandru Teodorescu, tratează problema abuzului prin mijloace performative, menite să pună într-o lumină clară o situație cu care se confruntă societatea contemporană. Violul nu este, așa cum suntem obișnuiți să credem, un fapt a căror victimă sunt doar femeile. El se poate extinde dincolo de determinări de sex și gen și se manifestă într-o permanentă dihotomie a statului de victimă și călău.

Abuzul fizic, inevitabil conectat cu abuzul emoțional are cauze sociale adânci. Corpul social este cel care conține, de fapt,  pepiniera victimelor și agresorilor, între care locurile se schimbă, într-un joc al pozițiilor de putere, generat mașinăria agresivității manifestate la nivel interuman.

Spectacolul, one-woman-show interpretat de Codruța Varadi, bazat pe textul scris de Alexandru Teodorescu, este parte integrantă a proiectului E(ff)ect – A(ff)ect, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și își propune să crească gradul de conștientizare, la nivel social, cu privire la abuzurile de tip sexual și emoțional. În acest scop, proiectul propune un spectacol prezentat în cadrul unor comunități diverse, reprezentația fiind urmată de un dialog între artiști, psihologi și spectatori.

Un aspect important al spectacolului este interactivitatea pe care o propune. Apelul către spectator are legătură direct cu mesajul spectacolului: problematica abuzului nu poate fi conștientizată puternic în absența unor exerciții eficiente de empatie.

Lipsa de empatie este un flagel social, care conduce la un context de pseudo-conviețuire marcat de narcisisim social, de imposibilitatea și incapacitatea de a ne pune în locul celuilalt și de a-i integra trauma, pentru a putea contribui la depășirea ei.

O altă dihotomie esențială pe care o putem detecta în conceptul spectacolului este cea manifestată la nivelul corpului individual și al corpului social. La prima vedere, doar corpul individual este cel agresat, dar trebuie remarcat faptul că în context social violența poate deveni un numitor comun al comportamentelor traumatizante.

Cei agresați în diverse contexte vor genera o stare socială care va perpetua abuzul, care va institui un context comun în care violența degenerază în manifestări asupra cărora se pierde controlul. Corpurile individuale abuzate, integrate corpului social se pot topi astfel într-un corp social care devine locul în care existențele izolate experimentează frica și traumele generate de abuzul generalizat.

Inițiativa echipei de proiect este una necesară în contextul actual, în care se impune o conștientizare accentuată a problematicii abuzului. Spectacolul integrat proiectului E(ff)ect – A(ff)ect dovedește faptul că una dintre cele mai eficiente modalități de a intervene la nivel social pentru remedierea unor fapte neconforme cu statutul de ființă umană rațională și emoțională este educația prin cultură.

Intervența socială prin artă își dovedește eficiența printr-un astfel de demers pentru că generează acel mecanism al empatiei necesar pentru înțelegerea celuilalt, aspect necesar pentru sănătatea socială.

 

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă