33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialEroii elicopterului SMURD, care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Republica Moldova,...

Eroii elicopterului SMURD, care şi-au pierdut viaţa în accidentul din Republica Moldova, au fost înmormântaţi azi

UPDATE 17:30. Trei din cei patru membri ai echipajului SMURD care şi-au pierdut viaţa în timpul unei acţiuni de salvare au fost înmormântaţi, duminică, cu onoruri militare, în aplauzele ieşenilor prezenţi, informează Agerpres

Sicriele a doi dintre salvatorii SMURD Iaşi, asistentul medical Gabriel Sandu şi pilotul Doru Gavril, au fost întâmpinate în Cimitirul ‘Petru şi Pavel’ cu zeci de coroane de flori, care au fost depuse pe marginile aleilor, până la mormintele acestora. 
Cei doi au fost înmormântaţi cu onoruri militare, în prezenta a câteva sute de rude, prieteni, colegi şi a oficialităţilor din România şi Republica Moldova. 

În timpul funeraliilor, un elicopter aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi, al cărui comandant a fost Doru Gavril, a survolat zona şi a aruncat flori deasupra sicrielor salvatorilor. La rândul lor, jandarmii au tras mai multe salve de foc. Alte două aeroplane aparţinând Aviaţiei Civile au survolat la rândul lor zona, în semn de omagiu şi apreciere faţă de salvatorii de la SMURD. 

Un ceremonial similar va fi oficiat la cimitirul Buna Vestire, unde urmează să fie înmormântată Mihaela Dumea, care era medic SMURD. 
Al patrulea salvator, copilotul Voicu Şocae, a fost înmormântat la duminică, la Bacău.

Foto: Constantin Mihai/Radio România Iaşi

—————–

Pentru familiile celor patru eroi care au pierit joi în teribilul accident cu elicopterul SMURD în Republica Moldova azi e, cu siguranţă, cea mai tristă zi din viaţa lor. Rudele şi prietenii îi conduc azi pe ultimul drum pe cei patru eroi.

După cum consemnează portalul basarabean publika.md, medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabriel Sandu şi pilotul Doru Gavril sunt conduşi pe ultimul drum într-un cimitir din Iaşi. În acest timp, copilotul Voicu Şocae va fi înmormântat în judeţul Bacău.

Cei patru eroi vor fi conduşi pe ultimul drum cu onoruri militare. 

 

 

Cele mai citite

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...

Trei persoane transportate la spital, după un conflict spontan în Tulcea

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unui conflict spontan care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Tulcea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă