25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAproape 500 de persoane vor fi judecate, în cel mai amplu proces...

Aproape 500 de persoane vor fi judecate, în cel mai amplu proces din Turcia, privind puciul eșuat din iulie

În Turcia va începe, marți, un nou proces în care vor fi judecate aproape 500 de persoane suspectate de participare la puciul eșuat din iulie 2016, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Inculpații sunt acuzați că au dat ordine, de la baza aeriană Akinci (nord-vest de Ankara), considerată de autorități drept centrul de comandament al puciștilor, piloților care au bombardat sediul parlamentului și palatul prezidențial în noaptea de 15 spre 16 iulie 2016.

În total, în cadrul procesului vor fi judecați 486 de inculpați, dintre care 461 se află în detenție, șapte sunt dați în urmărire, iar restul vor compărea în stare de libertate.

Principalul inculpat, judecat în contumacie, este Fethullah Gülen, predicatorul islamist stabilit în SUA, acuzat de Ankara de orchestrarea tentativei de lovitură de stat.

Un alt inculpat, Adil Oksuz, considerat șeful operațional al puciștilor, este căutat de autorități, după ce fusese arestat și eliberat în condiții neclare la ordinul unui judecător.

Printre inculpații în detenție se numără însă adjunctul lui Oksuz, omul de afaceri Kemal Batmaz, și fostul șef la forțelor aeriene, Akin Ozturk.

Împotriva inculpaților au fost formulate mai multe capete de acuzare, printre care tentativă de asasinare a președintelui Recep Tayyip Erdogan și încălcarea Constituției.

Procesul se va desfășura în închisoarea Sincan, în apropiere de Ankara, într-o sală de audieri imensă, ce poate primi peste 1.500 de persoane, special construită pentru procesele-gigant legate de tentativa de lovitură de stat.

Potrivit agenției Anadolu, pentru ședința de marți au fost mobilizați 1.130 de agenți de securitate în incinta și în jurul sălii, din dispozitiv urmând să mai facă parte lunetiști, vehicule blindate și o dronă de supraveghere.

La 22 mai, un alt proces, în care sunt judecați peste 200 de presupuși instigatori ai puciului, s-a deschis tot în condiții de securitate ridicată, manifestanți adunați în fața închisorii cerând pedeapsa capitală pentru inculpați.

Un proces similar intentat unui număr de aproximativ 330 de suspecți a început în luna februarie în aceeași sală de judecată.

Mai multe procese împotriva unor prezumtivi puciști s-au deschis în ultimele luni în Turcia, unde mai mult de 50.000 de persoane, suspectate de legături cu rețelele guleniste, au fost arestate după tentativa de lovitură de stat.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă