10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportAtletismPropaganda comunistă pe cutii de chibrituri

Propaganda comunistă pe cutii de chibrituri

Comuniştii au folosit cutiile de chibrituri într-o manieră asemănătoare cu cea utilizată de marile corporaţii de azi.

Prima parte a erei comuniste a stat şi sub semnul unei ample campanii de propagandă pe… cutia de chibrituri. Ajungând în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării şi la toate categoriile sociale, banalul ambalaj a fost purtătorul unor mesaje dintre cele mai variate, de la îndemnul de a merge la vot, la ovaţii adresate tovarăşului Stalin.

Sfaturi pentru agricultori

„Pentru recolte bogate, intră în tovărăşie”, „Muncind în Gospo­dăriile de Stat, vă creaţi condiţii mai bune de viaţă” sau „Sporeşti recolta prăşind de trei ori” apar pe cutiile de chibrituri din anul 1955. Gândacul de colorado trebuia şi el exterminat, astfel că toţi cultivatorii erau îndemnaţi să „apere” culturile de acest duşman american, tot prin intermediul etichetelor de pe cutiile de chibrituri. Educaţia realizată prin micul manual din buzunarul tuturor era de folos comunităţilor săteşti, dar sfaturile erau oarecum neaştep­tate pentru oameni care se presupune că trăiseră toată viaţa la sat şi munciseră pământul: „Aşezaţi fânul şi paiele departe de casă” ori „Pentru recolte bogate să dezmiriştim imediat după seceriş”. Îndrumările par a fi mai degrabă pentru cei care până la urmă nu erau prea familiarizaţi cu munca şi cu responsabilităţile.

Ovaţii şi entuziasm

În anul 1949, Stalin împlinea 70 de ani. Cutia de chibrituri reflecta acest eveniment printr-un text plin de înflăcărare: „Trăiască 21 decembrie, a 70-a aniversare a eliberatorului şi prietenului poporului român, Tovarăşul Stalin!”. Alte mesaje încurajatoare îi vizau pe mineri, pe tinerii muncitori şi în general pe toţi cei ce muncesc, 1 Mai, ziua internaţională a muncii fiind bine reflectată pe pachetele de chibrituri, alături de mesaje despre prietenia româno-sovietică. „Omul nou” trebuia să lase în spate credinţele primitive în forţe supranaturale, aşa că în mod surprinzător mesajele de tipul „Leacurile şi descântecele băbeşti sunt amăgiri primejdioase. Feriţi-vă de ele!” apar în anii ’50 alături de informaţii adresate cetăţenilor cu privire la Crucea Roşie sau la cursurile pentru apărarea sanitară. Alături de propagandă, se făcea astfel şi educarea poporului, iar cutia de chibrituri a fost suportul cel mai eficient şi mai ieftin pentru a răspândi informaţii dintre cele mai diferse.

Culturalizarea maselor

Îndemnul ca oamenii muncii şi colectiviştii să viziteze diferite obiective turistice făcea parte din campania de îndrumare a celor care până atunci stătuseră în satul lor, neieşind niciodată în lume. Dacă înainte posibilităţile majorităţii oamenilor erau reduse, doar protipendada permiţându-şi ieşiri sau excursii, acum toţi cetăţenii se puteau bucura de vizite în oraşe; „Colectivişti, vizitaţi Bucureştiul!” este cel mai reprezentativ slogan regăsit pe etichetele cutiilor de chibrituri. Lupta pentru lichidarea „neştiinţei de carte” era un alt obiectiv al noii conduceri, iar participarea la evenimente organizate în cadrul căminelor culturale aveau menirea nu numai de a educa masele, ci chiar de „a lupta pentru pace” – o sintagmă des utilizată în perioada comunistă.

Filumenia, o pasiune care menţine vie atenţia asupra cutiei de chibrituri

Provenind din grecescul philos = iubitor şi latinescul lumen = lumină, filumenia reprezintă arta de a colecţiona ambalajele cutiilor de chibrituri. Putem azi descoperi istoria României relatată altfel, prin intermediul unui banal dreptunghi din carton, datorită pasiunii şi entuziasmului unor colecţio­nari cum sunt doamna Dorotea Momir sau Robertino Minculescu, care prin miile de cutii pe care le posedă ne oferă posibilitatea de a redescoperi pitorescul unor perioade de mult apuse.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă