21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiZeci de persoane au fost evacuate dintr-o Biserică

Zeci de persoane au fost evacuate dintr-o Biserică

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, sublocotenentul George Creţu, enoriaşii care asistau la slujbă, vineri, s-au autoevacuat după ce au observat fum ieşind din camera în care era centrala termică a bisericii, după care au sunat la 112.

La faţa locului au fost dirijate o autospecială de la punctul de lucru Padina şi o ambulanţă SMURD, dar şi o altă maşină de la Detaşamentul de pompieri Buzău si autospeciala de intervenţie la înălţime.

Când au ajuns la locul incendiului, pompierii au constatat că focul cuprinsese camera în care se afla centrala termică a bisericii, dar şi că toţi enoriaşii şi preoţii se autoevacuaseră, fără ca cineva să fie rănit.

Pe de altă parte, exista riscul ca flăcările să se extindă şi la biserică, astfel că misiunea de stingere s-a desfăşurat cu rapiditate pentru a limita pagubele. În cele din urmă, focul a fost lichidat.

Flăcările au distrus camera în care era centrala în timp ce fumul a afectat o parte a bisericii.

Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul de la Brăgăreasa.

Cele mai citite

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...
Ultima oră
Pe aceeași temă