23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialCanalul navigabil Poarta Albă-Midia Năvodari, 30 de ani de exploatare

Canalul navigabil Poarta Albă-Midia Năvodari, 30 de ani de exploatare

În primele nouă luni ale acestui an a fost tranzitat de 1.908 nave, din care 460 au fost străine.

România are, pe lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră, un canal mai mic, între Poarta Albă și Midia Năvodari. Acesta din urmă împlinește anul acesta 30 de ani de exploatare, eveniment care a fost marcat printr-o festivitate la care au participat conducerea Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile și Arhiepiscopul Tomisului. c

A fost inaugurată o placă „In memoriam – ing. Chiriac Avădanei”, şeful echipei de proiect a Canalului Dunăre-Marea Neagră şi Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari. După anii de început ai carierei sale profesionale, trecând prin activitatea de execuţie de lucrări şi administraţie, ing. Chiriac Avădanei şi-a găsit vocaţia de proiectant și a fost unul dintre cei care au proiectat şi executat cele mai importante construcţii din domeniul transporturilor.

Patru dane operative

Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari are lungimea de 27,5 km, iar la construcţia sa s-au excavat 89 milioane metri cubi de pământ şi rocă. Cele mai importante puncte de pe traseul său sunt ecluzele de la Ovidiu şi Năvodari şi porturile Ovidiu şi Luminiţa. Primul port este amplasat lângă ecluza Ovidiu, la km 11 pe malul drept al canalului. El dispune de patru dane operative, patru hectare de platformă şi o adâncime minimă de 4,25 m.

Portul Luminiţa se situează în partea de nord a Lacului Taşaul, la 5 km faţă de ecluza Năvodari. Are două dane operative, patru dane de așteptare, șase hectare de platformă portuară şi o adâncime minimă de 4,25 m. Proiectul a fost realizat în decurs de un an şi jumătate, lucrările au fost demarate în 1983, iar în 1987 canalul a fost dat în exploatare, asigurând legătura dintre platforma industrială şi portul maritim Midia, cu cea mai importantă arteră transeuropeană de navigație.

Construit pentru transportul de calcar

Conform proiectului, canalul ar fi trebuit să servească transportului de calcar, de la Luminiţa la fabrica de ciment de la Medgidia, de zirconiu şi minereu de fier, de la Palazu la combinatul de la Călăraşi. Se ştia că transportul pe apă este de două ori mai ieftin decât cel pe calea ferată şi se estima că traficul pe canal va ajunge la 10 milioane tone pe an.

În ultimii ani, este folosit mai ales pentru transportul de produse petroliere din Portul Midia. În primele nouă luni ale anului 2017, pe canal au trecut 1.908 nave, din care 460 au fost străine. Cantitatea totală de marfă tranzitată a fost de 781.184 tone, din care 409.599 tone au fost motorină și benzină.   

Cele mai citite

Stațiunea MAMAIA, cea mai bună stațiune de pe litoral. Premiu special la Gala Destinația Anului 2024

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului...

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...
Ultima oră
Pe aceeași temă