16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăȘtirile zileiProcesele completurilor de 5 judecători, inclusiv cel al lui Dragnea au fost...

Procesele completurilor de 5 judecători, inclusiv cel al lui Dragnea au fost amânate

Decizia vine după ce, în urmă cu câteva zile, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca toate completurile de 5 judecători de la instanţa supremă care vor intra în şedinţele de judecată programate în decembrie să amâne toate cauzele pentru luna ianuarie.

La Completul numărul 1 de 5 judecători, care urma să intre în şedinţa de judecată din data de 3 decembrie, se află în apel cauzele lui Liviu Dragnea- apelul în dosarul anagajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, Sebastian Ghiţă – dosarul privind intervenţiile la vârful Poliţiei şi Parchetului Prahova, Victor Ponta – dosarul Turceni-Rovinari – şi cauza privindu-l pe actualul secretar general al Guvernului, Toni Greblă.

Întreaga situaţia s-a produs după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis în data de 23 noiembrie cererea lui Liviu Dragnea de a anula decizia ÎCCJ privind tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători din 9 noiembrie. Decizia nu e definitivă, însă instanţa a decis suspendarea executării hotărârii ÎCCJ până la soluţia finală.

„Anulează Hotărârea nr. 137/08.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Colegiul de Conducere. În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, suspendă executarea Hotărârii nr. 137/08.11.2018, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei”, se arată în minuta deciziei.

Surse judiciare declarau pentru Mediafax că noile completuri de 5 judecători aveau termen pe data de 3 decembrie, însă magistraţii vor considera că nu au fost traşi la sorţi şi, cel mai probabil, vor fi amânate toate dosarele.

Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

FCU Craiova și FC Voluntari, în Liga a 2-a! Dinamo și FC Botoșani au prins barajul

FCU Craiova și FC Voluntari vor juca din sezonul viitor la matineu, în timp ce Dinamo și FC Botoșani au prins locurile de baraj,...

5 metode prin care îți poți depăși frica de a vorbi în limba engleză

Frica de a vorbi în engleză este o emoție comună printre cei care învață această limbă străină, dar există numeroase metode eficiente pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă