20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiModificările legilor justiției, pe agenda Comisiei de la Veneția

Modificările legilor justiției, pe agenda Comisiei de la Veneția

De asemenea, se va formula și o opinie referitoare la aprobarea opiniei preliminare publicate în iulie cu privire la modificările aduse legilor justiţiei.

“Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) este aşteptată să adopte o opinie referitor la amendamentele aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală din România”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Europei, postat pe site-ul instituţiei, cu referire la sesiunea plenară din 19 octombrie.

Plenul Comisiei este aşteptat, de asemenea, să aprobe opinia preliminară publicată în iulie cu privire la modificările aduse legilor justiţiei, respectiv legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile din domeniul justiţiei, Florin Iordache, a declarat că va participa, săptămâna viitoare, la şedinţa plenară a Comisiei de la Veneţia pentru a exprima un punct de vedere în privinţa modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală.

“Vineri şi sâmbătă este adunarea generală a Comisiei de a Veneţia pentru luna octombrie. Sunt invitat să prezint un punct de vedere la raportul preliminar care vizează Codurile penal şi de procedură penală. Ştiţi că ei au fost în vară şi s-au întâlnit cu asociaţiile profesionale, Ministerul Justiţiei, Parchet, Parlament, etc. Eu voi exprima un punct de vedere ţinând cont că, în acest moment, faţă de Codul de Procedură Penală, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi o parte din articole au fost declarate constituţionale, altele au fost declarate neconstituţionale şi le punem în concordanţă. Sper ca până săptămâna viitoare să se pronunţe şi asupra Codului penal”, a precizat duminică, pentru AGERPRES, Florin Iordache.

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, denumită Comisia de la Veneţia, are, în ce priveşte România, pe ordinea de zi a şedinţei plenare din 19 octombrie, adoptarea unei opinii cu privire la amendamentele la Codul penal şi la Codul de procedură penală, a anunţat sâmbătă un comunicat al Consiliului Europei.

Cele mai citite

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă