4.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialEgipt. Manifestanţii ostili preşedintelui sunt dispersaţi de forţele de ordine

Egipt. Manifestanţii ostili preşedintelui sunt dispersaţi de forţele de ordine

Forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene, sâmbătă, în piaţa Tahrir din Cairo pentru a dispersa manifestanţii ce protestau faţă de sporirea prerogativelor preşedintelui islamist Mohamed Morsi, potrivit Mediafax. 

Circa 30 de corturi au fost instalate în piaţă, unde opozanţii protestează de vineri faţă de noile prerogative ale lui Morsi, a constatat un jurnalist al AFP.

Câţiva manifestanţi prezenţi în piaţă au fost vizaţi de tiruri cu gaze lacrimogene şi au fugit pe străzile laterale.

„Nu vom pleca din Tahrir până când nu va avea loc un proces echitabil al ucigaşilor revoluţiei şi până când Morsi nu va reveni asupra deciziei”, a declarat pentru AFP un manifestant, Mohammed al-Gamal.

„Egiptul intră într-o nouă revoluţie deoarece intenţia noastră nu este de a înlocui un dictator cu un altul”, a adăugat el, referindu-se la revolta populară în cadrul căreia a fost înlăturat de putere Hosni Mubarak, în februarie 2011.

Cu o zi înainte, mii de persoane s-au reunit în piaţa Tahrir, epicentrul revoltei din 2011, la apelul unor personalităţi ale mişcării laice şi liberale, scandând „Morsi dictator”.

O altă manifestaţie a avut loc în faţa palatului prezidenţial în semn de susţinere a preşedintelui, care s-a declarat hotărât să îşi asume prerogative sporite.

Curentul popular, mişcare condusă de naţionalistul de stânga Hamdeen Sabbahi, clasat pe locul al treilea la alegerile prezidenţiale din iunie, a anunţat că „toate forţele revoluţionare” au decis să înceapă o acţiune de protest în piaţa Tahrir şi au cerut organizarea unei manifestaţii masive, marţi, pentru a-l forţa pe Morsi să revină asupra deciziilor sale.

Manifestaţiile au fost marcate de violenţe între tineri şi poliţie, vineri, în timp ce protestatarii au incendiat sedii ale Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), mişcare politică a Fraţilor Musulmani, din Alexandria, Port Said şi Ismailia.

Ciocniri sporadice au avut loc începând de luni în apropierea pieţei Tahrir, între grupuri de tineri şi poliţişti în vecinătatea clădirilor oficiale, cu ocazia împlinirii unui an de la confruntările sângeroase dintre forţele de ordine şi manifestanţii care protestau atunci faţă de autorităţile militare de tranziţie.

Cele mai citite

Rodri, declarații tranșante despre boicotul Realului! „Nu pot respecta decizia lor”

Mijlocașul lui Manchester City, câștigătorul Balonului de Aur 2024, a criticat gestul celor de la Real Madrid, care au boicotat gala de la Paris. Decernarea...

Ludovic Orban acuză CCR că e „un instrument politic” care „face jocul PSD”

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat, joi, Curtea Constituţională că acţionează ca "un instrument politic" şi "face jocul PSD". El a făcut un...

Un jucător rus refuză naționala! Maksim Glushenkov contestat după declarații controversate

Rusia continuă să fie exclusă din competițiile internaționale de peste 1.000 de zile, iar unele voci din fotbalul intern încep să critice lipsa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă