6.1 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăEconomieAgricultura prinde energie solară: Peste 500 de proiecte finanțate cu 110 milioane...

Agricultura prinde energie solară: Peste 500 de proiecte finanțate cu 110 milioane de euro

Finanțarea este destinată întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară, pentru a sprijini autoconsumul de energie verde

Finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar schema de ajutor de stat este administrată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că 581 de proiecte de investiții în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, vor beneficia de fonduri nerambursabile în valoare totală de 110,4 milioane de euro. Finanțarea este destinată întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară pentru a sprijini autoconsumul de energie verde.

Conform raportului final de selecție publicat de AFIR:

  • 564 de proiecte vizează instalarea de capacități de energie solară sub 1 megawatt (MW), urmând să primească finanțări de 90,2 milioane de euro;
  • 17 proiecte vor beneficia de fonduri de 20,2 milioane de euro pentru instalații solare cu capacități de peste 1 MW;
  • Nu au fost selectate proiecte pentru investiții în energie eoliană, neexistând solicitări eligibile.

Sesiunea pentru depunerea proiectelor s-a desfășurat între 20 noiembrie 2023 și 15 februarie 2024, fiind înregistrate 1.346 de solicitări de finanțare, cu o valoare totală de peste 251 milioane de euro. Alocarea inițială pentru această schemă a fost de 150 de milioane de euro, repartizată în funcție de capacități instalate.

După publicarea raportului final, AFIR va trimite notificări prin sistemul informatic solicitanților ale căror proiecte au fost selectate, solicitând documentele necesare pentru contractare.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...
Ultima oră
Pe aceeași temă