-0.8 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban acuză CCR că e „un instrument politic” care „face jocul...

Ludovic Orban acuză CCR că e „un instrument politic” care „face jocul PSD”

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat, joi, Curtea Constituţională că acţionează ca „un instrument politic” şi „face jocul PSD”.

El a făcut un apel către toate formaţiunile democratice din Birourile electorale judeţene şi de sector unde se vor renumăra voturile la primul tur al alegerilor prezidenţiale să fie atenţi la reprezentanţii PSD „pentru a nu exista nicio tentativă de fraudare”.

„Cer public PNL să se delimiteze de această tentativă nedemocratică şi neconstituţională a PSD de a modifica voinţa exprimată de cetăţeni. (…) CCR acţionează ca un instrument politic, în sprijinul tentativei disperate a PSD de a-l aduce pe Ciolacu în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi de a elimina din turul doi candidatul democratic Elena Lasconi. (…) A existat o singură dată în istoria alegerilor prezidenţiale, în 2009, când CCR a dispus renumărarea voturilor, dar a dispus renumărarea voturilor doar în câteva secţii de votare şi, de asemenea, renumărarea voturilor nule. (…) Nu există niciun temei legal serios pentru această decizie a CCR care impune o misiune către BEC care este aproape imposibil de realizat în decurs de 24 de ore, aşa cum a solicitat CCR. Nu este posibil să se efectueze renumărarea tuturor voturilor, inclusiv a celor nule pentru cele aproape 9 milioane de voturi exprimate”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, „adevărata tentativă de fraudare a voturilor este tocmai această decizie a CCR, pentru că în procesul de renumărare pot să apară noi tentative de fraudare. (…) Aceste alegeri au fost organizate de Guvernul PSD – PNL care controlează AEP, practic toate instituţiile care au fost implicate în derularea procesului electoral. (…) Contestaţia depusă de Terheş nu are la bază nici un fel de probă. CCR face jocul PSD, pentru că pentru prima oară, din 1989, nu are candidat în turul doi. Această tentativă aruncă în aer democraţia din România. Starea de tensiune din societatea românească este fără precedent”, a susţinut fostul premier.

Surse: CCR cere renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale

Potrivit unor surse judiciare, judecătorii CCR au decis să ceară renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, transmite Digi 24.
Informat de această decizie, premierul Marcel Ciolacu a transmis că el nu-și dorește nimic legat de această nouă situație și că i-a felicitat pe cei doi candidați care au intrat în turul al doilea alegerilor prezidențiale.

De asemenea, Marcel Ciolacu a transmis că el nu a cerut renumărarea voturilor.

Totodată, judecătorii CCR au respins, joi, una dintre cele două contestații depuse pentru anularea alegerilor prezidențiale de duminică. Curtea a decis să respingă ca fiind tardivă sesizarea candidatului Sebastian Constantin Popescu, care contesta modul de desfășurare a campaniei lui Călin Georgescu. Pentru cea de a doua sesizare, depusă de Cristian Terheș, CCR a decis să amâne ședința pentru vineri, la ora 14. Judecătorii așteptă să vadă decizia CSAT și pe baza acesteia să primească documente lămuritoare. Terheș a contestat modul de numărare și votare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă