Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat, duminică, pe Twitter, un filmuleț în care apare lovind în mod repetat un bărbat peste al cărui cap este suprapus logoul postului CNN, alături scriind Fraud News Network, potrivit Agerpres.
În filmuleţ, Trump, îmbrăcat cu costum și cravată, se repede şi îl agaţă de gât, la marginea unui ring de catch, pe un bărbat al cărui cap este mascat în întregime de logoul CNN. Trump îl culcă la pământ pe bărbat și îi trage câțiva pumni, după care se ridică și pleacă.
Filmulețul este versiunea modificată a scenei originale din 2007, din timpul unui meci demonstrativ de catch. Bărbatul cu care Donald Trump simulează o luptă este Vince McMahon, un promotor de succes al acestui sport.
Vince McMahon, a cărui avere a fost estimată de Forbes la peste un miliard de dolari, este căsătorit cu Linda McMahon, numită de Trump ministru pentru întreprinderile mici. Cuplul a fondat World Wrestling Entertainment (WWE), principala federație de catch din SUA.
După cum remarcă AFP, difuzarea scenei respective marchează un nou prag în folosirea fără limite a contului de Twitter de către președintele american.
Pe rețelele de socializare, criticile nu au întârziat să apară. 'Viteza cu care reproducem declinul și căderea Romei este impresionantă. Ceea ce Romei i-a luat secole, noi reușim în câteva luni', a reacționat pe Twitter Bill Kristol, comentator conservator al publicației The Weekly Standard, notează Reuters.
#FraudNewsCNN #FNN pic.twitter.com/WYUnHjjUjg
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) July 2, 2017