Atacurile teroriste din Europa au scos la iveală faptul că aproape toți cei angrenați în atentate erau monitorizați de poliție și servicii secrete, unii dintre ei fiind chiar raportați de cunoscuți și vecini pentru viziuni extremiste.
Scotland Yard a recunoscut că unul dintre atacatorii de sâmbătă noaptea era catalogat ca factor de risc, iar teroristul de la Manchester Arena, Salman Abedi, fusese, de asemenea, raportat de vecini și cunoscuți ca fiind extremist.
Identitățile celor trei atacatori de la Londra sunt cunoscute de autorități, dar numele lor vor fi dezvăluite după ce se va termina audierea întregului cerc de suspecți. Unul dintre aceștia chiar a apărut într-un documentar despre jihadiştii din Marea Britanie, difuzat de Channel 4. Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Barking, estul Londrei, desfășurase un steag al ISIS într-un parc din Londra și ținea discursuri extremiste. Acesta fusese și raportat la departamentul antitero, pentru că încerca să racoleze tineri britanici, să-i convertească la Islam și să-i îndoctrineze cu ideologii extremiste. ori ai atentatelor, care au fost împuşcaţi mortal de poliţişti. Cu toate acestea, poliția nu l-a arestat din cauză că nu există lege să permită ridicarea persoanelor pe motive de credințe religioase, nici măcar extremiste. Cei trei erau monitorizați „soft” pentru că la ei situația nu era agravată de contacte certe cu organizații teroriste sau de călătorii în zone de conflict.
Jihadiștii întorși acasă sunt sub lupă
Marea Britanie, ca și alte țări europene, au luat decizia de a împiedica întoarcerea acasă a jihadiștilor care au luptat pe fronturi din Orientul Mijlociu sau nordul Africii de partea grupărilor teroriste. Însă procedura de interzicere de intrare în țara europeană ai căror cetățeni sunt este aproape imposibilă, deoarece nu există certitudinea că aceștia au fost pe front, nu există vize de intrare pe pașapoarte, ei intrând pe diferite rute ilegale în țări ca Siria, Irak, Libia, Yemen. Autoritățile de la Londra bănuiesc că peste 800 de jihadiști cu cetățenie britanică au plecat din ţară pentru a se alătura ISIS în Siria şi Irak, iar în jur de 350 s-au întors. Conform statisticilor interne ale serviciilor de securitate, o cincime dintre aceștia gândesc să comită atacuri teroriste. Însă, conform legilor în vigoare, nu poți aresta oameni pe baza unor suspiciuni, fără probe concrete. Cel mult, aceștia pot fi anchetați periodic, dar și acest fapt poate contribui la declanșarea unui atac terorist, pentru că suspecții își dau seama că sunt sub lupa poliției antitero și atunci se decid să comită acte de terorism fără să planifice prea mult, cu ce au la îndemână. Un vecin al unui dintre atacatorii de sâmbătă noaptea are mustrări de conștiință că acesta l-a întrebat înainte de atentat de unde poate face rost de o dubiţă, cât costă. „Doar mă întreba”, a declarat vecinul parcă disculpându-se. Și un alt locuitor din cartier a fost întrebat de unde se pot închiria dube. Poliţia Metropolitană a declarat că autovehiculul alb, care a lovit un grup de pietoni sâmbătă seara, a fost închiriat de unul dintre atacatori.
Măsuri concrete
Șeful opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, a cerut demisia premierului Theresa May, acuzând faptul că, pe când aceasta era ministru de Interne, între 2010-2016, a decis reducerea de efective ale poliției. May a fost întrebată dacă regretă reducerea efectivelor poliției cu circa 20.000 de persoane în timpul mandatului său de ministru de Interne, iar aceasta a motivat că atunci când a luat această decizie au fost protejate bugetele pentru lupta împotriva terorismului și că poliția a dispus de puterile de care avea nevoie. Dincolo de orice retorică, Marea Britanie, ca și alte țări europene, trebuie să acorde drepturi depline poliției antitero pentru a acționa aupra „elementelor de risc”, chiar dacă nu există fapte concrete ale acestora, ci doar atitudini, gânduri, exprimări extremiste.