9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialReportaj AP: Evie, transsexualul care i-a fost bonă lui Barack Obama

Reportaj AP: Evie, transsexualul care i-a fost bonă lui Barack Obama

Evie, un transsexual care i-a fost bonă lui ‘Barry Obama’, copilul care urma să devină cel mai puternic om din lume, a renunţat la îmbrăcămintea de damă şi trăieşte acum cu teamă în Indonezia, potrivit unui reportaj Associated Press, citat de Agerpres.

Evie, care s-a născut bărbat dar se consideră femeie, a îndurat o viaţă întreagă de batjocură şi bătăi din cauza identităţii sale. Însă atunci când a găsit trupul neînsufleţit al unui prieten transsexual într-un canal acum 20 de ani, a decis să renunţe la toate hainele sale de femeie. ‘Ştiam în sufletul meu că sunt femeie, dar nu vroiam să mor aşa’, spune Evie, acum de 66 de ani.

Atitudinea Indoneziei faţă de transsexuali este complexă. Nimeni nu ştie exact câţi locuiesc în arhipelagul de 240 de milioane de locuitori, dar activiştii estimează numărul lor la 7 milioane. În cea mai mare ţară musulmană din lume, cei nou veniţi sunt adesea surprinşi de omniprezenţa bărbaţilor care trăiesc ca femei şi viceversa.

Dispreţul societăţii indoneziene faţă de transsexuali este încă profund. În plus, cel mai înalt corp clerical islamic al Indoneziei a decretat că aceştia trebuie să trăiască aşa cum s-au născut, deoarece fiecare reprezentant al unui sex are obligaţii de îndeplinit, precum reproducerea. Ameninţarea cu violenţa, mai ales din partea musulmanilor radicali este foarte reală: Comisia Naţională indoneziană pentru Drepturile Omului primeşte circa 1.000 de rapoarte de abuzuri pe an, de la crimă şi viol la perturbarea activităţilor de grup.

Numele adevărat al lui Evie este Turdi. Mai mulţi rezidenţi ai cartierului Menteng, în care a crescut Barack Obama, au confirmat că i-a fost bonă timp de doi ani lui şi surorii sale Maya, însă Casa Albă nu a oferit niciun comentariu cu privire la Evie.

Când era copil, Evie era bătută adesea de tatăl ei, care vroia ca aceasta să se poarte ca un băiat. Abuzată de colegi la şcoală, a renunţat la cursuri după clasa a treia şi a decis să înveţe să gătească. La vârsta adolescenţei, ajunsese în bucătăriile mai multor oficiali de rang înalt, iar în 1969 a întâlnit-o pe Ann Dunham, mama lui Barack Obama, care venise în Indonezia cu doi ani în urmă, după ce se căsătorise cu al doilea soţ, Lolo Soetoro. Dunham a fost atât de impresionată de friptura de vită a lui Evie şi de orezul prăjit, încât i-a oferit un loc de munca în casa ei. În scurt timp, Evie a devenit şi bona lui Barry, care avea atunci 8 ani. Îl ducea şi aducea de la şcoală şi îi era partener de joacă.

Vecinii îşi amintesc că Evie părăsea casa seara machiată şi îmbrăcată în haine de femeie, dar ea nu crede că Barry a aflat vreodată. ‘Era aşa tânăr. Nu l-am lăsat niciodată să mă vadă purtând haine de femeie. Dar m-a văzut încercând rujul mamei sale, câteodată. Asta îl amuza’, povesteşte Evie.

Astăzi, Evie caută alinare în religie, mergând în mod regulat la moschee şi rugându-se de cinci ori pe zi. Ea spune că nu ştia că băiatul căruia i-a fost bonă a câştigat alegerile prezidenţiale americane din 2008 până când i-a văzut poza în ziar. Evie speră că Barack Obama îşi va folosi influenţa pentru a lupta în sprijinul celor ca ea. Preşedintele american a numit-o pe Amanda Simpson, un transsexual, în funcţia de consilier tehnic în Departamentul Comerţului în 2010.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă