Preşedintele ales al Bulgariei, Rumen Radev, a depus, joi, jurământul în Parlament. În cadrul acestui eveniment, socialistul s-a pronunţat pentru reluarea dialogului între Rusia și Occident, informează AFP.
"Criza dintre NATO și Uniunea Europeană, pe de o parte, și Rusia, de cealaltă parte, este evidentă. Sporirea confruntării nu constituie o cale de rezolvare. Războiul Rece este o experiență tristă a trecutului. Rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite și noua conjunctură politică în lume dau speranță pentru restabilirea viitoare a dialogului", a declarat noul președinte, ales la 13 noiembrie 2016 cu sprijinul socialiștilor.
Radev, care s-a pronunțat în timpul campaniei sale electorale pentru ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei și a estimat că Peninsula Crimeea este "de fapt rusească", a subliniat că rolul său ca șef de stat "nu este să sporească îngrijorările și să desemneze un inamic, ci (…) să contribuie la rezolvarea crizelor".
Radev, fost pilot și comandant al armatei aerului, s-a declarat duminică seara în favoarea unui bun dialog cu președinții SUA și ai Rusiei. El s-a angajat, de asemenea, să 'coopereze pentru ridicarea sancțiunilor' europene impuse Rusiei. Candidatura generalului Radev a atras de fapt sprijinul alegătorilor cu diferite tendințe politice. Potrivit sondajelor, 35% dintre alegătorii Blocului reformator, care participă în guvernul lui Borisov, și 60% dintre naționaliști care îi asigurau un sprijin parlamentar, au votat pentru generalul Radev