30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialOficiali din Guvernul belgian au primit ameninţări cu moartea

Oficiali din Guvernul belgian au primit ameninţări cu moartea

Ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, a dezvăluit că a "primit o scrisoare în care era ameninţat cu moartea", adăugând că secretarul de stat pentru Azil şi Imigraţie, Theo Francken, a fost vizat, de asemenea, de ameninţări, relatează cotidianul Le Soir, citat de Mediafax.

Ministrul, care este şi vicepremier, a primit o scrisoare vineri. Aceasta, trimisă de la Liege şi care a ajuns la poliţia federală din Arlon, era semnată de un "musulman radical". Vicepremierul a adăugat că nu a dat curs unei oferte pentru a primi protecţie suplimentară. Contrar colegului său, Theo Francken, care a acceptat protecţia poliţiei locale din Lubbeek, unde locuieşte, invocând faptul că are doi copii mici.

Potrivit lui Jambon, scrisoarea conţinea recomandarea de a părăsi teritoriul belgian, altfel vieţile lor vor fi ameninţate. Ministrul de Interne a adăugat că a primit sfatul de a nu ignora incidentul, fiind avertizat că pericolul este "real".

"Sunt şi mai motivat să îmi fac treaba", a reacţionat ministrul de Interne, în special în materie de securitate, şi "să acord limitării radicalizării prioritate absolută".

Cele mai citite

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă