9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNATO recomandă SUA să evite o acțiune militară în Coreea de Nord...

NATO recomandă SUA să evite o acțiune militară în Coreea de Nord întrucât ar avea consecințe devastatoare. Alianța dorește întărirea bazei de la Deveselu

UPDATE 20,20: Cele 29 de țări membre NATO trebuie să-și întărească sistemul de protecție antirachetă, una dintre locațiile vizate de aceste modernizări fiind baza de la Deveselu, a precizat vineri secretarul general Stoltenberg.


Alianţa Nord-Atlantică se opune unei intervenţii militare a Statelor Unite în Coreea de Nord, întrucât ar avea "consecinţe devastatoare", afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat Agenţiei France-Presse, citat de Mediafax.

Referindu-se la retorica beligerantă a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, faţă de Coreea de Nord, Jens Stoltenberg a afirmat, potrivit cotidianului Le Figaro: "Utilizarea forţei ar avea consecinţe devastatoare, eu cred că nimeni nu vrea acest lucru".

"Statele Unite au dreptul de a se apăra şi de a-şi apăra aliaţii, dar, în acelaşi timp, sunt convins că nimeni nu vrea o soluţie militară", a adăugat secretarul general NATO.

"Sunt necesare presiuni economice puternice asupra Coreei de Nord, trebuie folosite în continuare mijloacele politice şi diplomatice disponibile, pentru că ceea ce fac liderii nord-coreeni acum este periculos şi constituie o ameninţare de nivel mondial, care necesită o reacţie la nivel mondial", a subliniat Stoltenberg.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă