Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, l-a primit, duminică, pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, într-un context de amplificare a tensiunilor între Turcia și milițiile kurde siriene, transmite AFP, potrivit Agerpres. La discuții au mai fost prezenți șeful de Stat Major al armatei turce, generalul Hulusi Akar, și șeful serviciului de informații, Hakan Fidan.
Turcia și Rusia s-au aflat mult timp în dezacord cu privire la conflictul din Siria, Ankara cerând răsturnarea președintelui Bashar Al-Assad, susținut de Moscova.
Anul trecut a fost însă inițiată o apropiere între cele două state, care mediază, alături de Iran, discuțiile de pace cu privire la Siria ce au loc în capitala kazahă Astana și care au prevăzută o nouă rundă pe 4-5 iulie.
În ultimele zile, armata turcă și Unitățile de protecție ale poporului kurd (YPG) au tras mai multe schimdeburi de focuri în zona de graniță, pe fondul speculațiilor legate de pregătirea de către Ankara a unui atac împotriva acestor miliții în regiunea orașului Afrin.
Cotidianul turc Sabah a scris duminică că rebelii sirieni sprijiniți de Turcia sunt în stare de alertă și că Ankara ar putea declanșa o operațiune împotriva YPG, în care Rusia să asigure acoperirea aeriană.
Vineri, emisarul american pe lângă coaliția internațională împotriva Statului Islamic (SI), Brett McGurk, s-a aflat într-o vizită la Ankara, pe fondul tensiunilor între SUA și Turcia provocate de sprijinul Washingtonului pentru milițiile kurde în Siria.
SUA consideră milițiile kurde siriene YPG drept singurele forțe capabile să lupte la sol împotriva jihadiștilor SI, furnizându-le de aceea arme, spre marea nemulțumire a Turciei, potrivit căreia aceste grupări sunt o emanație a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), trecut pe lista organizațiilor teroriste de Ankara și de aliații săi occidentali.