12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump Jr. va fi audiat, miercuri, în cadrul unei sesiuni publice...

Donald Trump Jr. va fi audiat, miercuri, în cadrul unei sesiuni publice a Comisiei Juridice din Senatul SUA

Donald Trump Jr., fiul președintelui american, și fostul șef al echipei de campanie prezidențială, Paul Manafort, vor fi audiați, miercuri, în cadrul unei sesiuni publice a Comisiei Juridice din Senatul SUA, informează site-ul postului France 24, potrivit Mediafax.

Cei doi au participat la o întrevedere cu o avocată rusă în timpul campaniei prezidenţiale din anul 2016, în iunie, pentru a primi informaţii compromiţătoare despre fostul candidat democrat Hillary Clinton. Atunci au fost prezenţi avocata rusă Natalia Veselnitskaya, Rinat Akhmetshin, presupusul agent secret rus, Donald Trump jr. – fiul preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner – ginerele liderului de la Casa Albă – şi Paul Manafort, în acel moment şef al echipei republicane de campanie prezidenţială.

Audierea publică este programată să aibă loc miercuri, la ora locală 10.00 (17.00, ora României).

Republicanul Chuck Grassley, preşedintele Comisiei juridice, şi senatoarea democrată Dianne Feinstein, au avertizat în scrisori adresate lui Trump jr şi Manafort că trebuie "să păstreze toate documentele relevante aflate în posesia voastră (…) în legătură cu ingerinţele ruse în alegerile din 2016, inclusiv documente referitoare la contactele voastre sau al echipei de campanie a lui Trump cu asociaţi, reprezentanţi sau oficiali guvernamentali ruşi".

Jared Kushner, consilier prezidenţial şi ginere al preşedintelui Donald Trump, este programat să depună mărturie în cadrul unei şedinţe cu uşile închise a Comisei pentru Informaţii din Senatul SUA, a declarat avocatul lui Kushner.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă