10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAutoritățile din Chișinău iau măsuri pentru a-i preveni pe tineri să evite...

Autoritățile din Chișinău iau măsuri pentru a-i preveni pe tineri să evite un joc online care ar fi cauzat sinuciderea mai multor persoane

Autoritățile din Republica Moldova au lansat un apel către tineri să evite un joc online, care ar fi dus la sinuciderea a 130 de adolescenți, între care și trei cetățeni moldoveni, informează presa moldoveană.

Trei tineri din Chișinău au murit, săptămâna trecută, după ce s-au aruncat de pe clădiri de 18, respectiv 14 etaje. Potrivit Unimedia, autoritățile ar fi găsit, pe paginile lor de socializare, dovezi că ei ar fi participat la un joc online numit „Balena Albastră”, care a fost lansat în Rusia. Astfel, participanții jocului trebuie să îndeplinească misiuni periculoase, printre care și a se arunca de pe clădiri.

În acest context, părinţii sunt sfătuiţi de autorităţi să analize site-urile accesate de copii şi să se adreseze poliţiei dacă ceva li se pare suspect.

Ca urmare a sinuciderii a trei tineri, şedinţa de luni a Primăriei din Chişinău a început cu un moment de reculegere. În acest context, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a menţionat că sâmbătă s-a întâlnit într-o şedinţă cu directorii instituţiilor de învăţământ, unde a abordat subiectul suicidului.

„Nu este vorba despre un caz întâmplător, ci de o chestiune care s-a întâmplat din cauza unor jocuri online care sunt periculoase şi asta duce la cazurile care au avut loc săptămâna trecută. Au fost luate o serie de decizii. În următoarele zile vor fi implementate, inclusiv organizate şedinţe cu părinţii, precum şi ore de dirigenţie, pliante informative distribuite copiilor pentru a sesiza asemenea cazuri şi pentru a nu se ajunge la tragedii. Cert e că o latură a internetului a devenit periculoasă şi duce la asemenea situaţii în care omul nu mai are legătură cu mediul din care face parte, este total captat de aceste jocuri la calculator şi acolo se regăseşte în acea lume virtuală, care îl face dependent şi-l direcţionează spre asemenea paşi", a spus primarul Chișinăului. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă