12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIranul l-a criticat pe președintele Donald Trump că vrea "să pompeze" bani...

Iranul l-a criticat pe președintele Donald Trump că vrea “să pompeze” bani din Arabia Saudită

Șeful diplomației iraniene, Mohammad Javad Zarif, l-a criticat pe președintele Donald Trump pentru "atacurile" formulate la adresa statului iranian, sugerând că Washingtonul vrea să "pompeze" fonduri din Arabia Saudită, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

"Iranul, unde tocmai au avut loc alegeri adevărate, este atacat de președintele SUA în acest bastion al democrației și al moderației", a replicat Zarif, pe un ton ironic la adresa Arabiei Saudite. "Aici este vorba de politică externă sau de a pompa 480 miliarde de dolari" de la regele Arabiei Saudite?, s-a întrebat retoric el.

Washingtonul și Riadul au semnat sâmbătă, în prima zi a vizitei lui Trump la Riad, megacontracte de mai multe sute de miliarde de dolari, între care unele de 110 miliarde de dolari pentru cumpărarea de armament american de către Arabia Saudită.

"Din Liban până în Irak, trecând prin Yemen, Iranul finanțează, înarmează și antrenează teroriști, miliții și alte grupări teroriste care răspândesc distrugerea și haosul în regiune", a afirmat Donald Trump.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Bahram Ghassemi, a respins duminică seara declarațiile saudite în legătură cu programul balistic al Iranului.

"Activitățile balistice ale Iranului fac parte din politicile noastre de apărare. Vom continua cu forță întărirea acestor activități și nu vom permite niciunei țări să vorbească despre politica noastră de apărare", a declarat Ghassemi, citat de site-ul YJC, care depinde de televiziunea de stat.

El fusese întrebat despre declarațiile șefului diplomației saudite asupra programului balistic al Iranului pronunțate în cursul unei conferințe de presă comune sâmbătă cu secretarul de stat american Rex Tillerson.

Tillerson, care l-a însoțit pe președintele american Donald Trump în Arabia Saudită, a denunțat de asemenea "influența negativă iraniană" în regiune. El și-a exprimat speranța că președintele moderat Hassan Rohani, reales în mod triumfal vineri, "va pune capăt testelor cu rachete balistice" ale Iranului.

SUA și-au anunțat miercuri decizia de a-și continua politica de ridicare a sancțiunilor împotriva Iranului în cadrul acordului internațional din iulie 2015 asupra programului nuclear al Teheranului. Dar în același timp, Ministerul de Finanțe american a anunțat noi sancțiuni împotriva unor responsabili iranieni în legătură cu programul rachetelor balistice.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă