Îmi extrag sufletul vrăjit din Thera, lipindu-mi ochii de geamul din fața mea. Cu arătătorul mângâi literă cu literă numele autoarei: Zeruya Shalev.
Fac un efort lingvistic să memorez această înșiruire, la fel cum am făcut cu ceilalți autori din Orientul Mijlociu sau chiar de mai departe, nume proprii cu care mi-am cam petrecut timpul în ultimii ani.
Pășesc pe culoarele memoriei, încercând să captez începutul. Poate a fost filmul acela superb, A separation (Iran, 2011), bacteria care a produc „infecția” de cultură din lumi vorbitoare de arabă, persană sau ebraică. Clar este că sunt într-o relație de atracție-respingere. Sunt fascinată de oameni, locuri și povești, dar oripilată de realități cotidiene care mă împing uneori să iau în mâini o sabie imaginară, aducând dreptate și libertate mai ales printre femeile de acolo.
Cu Parinoush Saniee, Cel care mă așteaptă, am făcut cunoștință printr-o prietenă apropiată care citește cu așa frenezie în ultimul timp parcă ar vrea să recupereze toate cărțile ce nu le-a citit în tinerețe și pe cele pe care nu le va citi la bătrânețe. Am început să palpez timid conturul în formă de pătrat îngroșat la margini a familiei musulmane. Respirația mi s-a oprit de multe ori până mirosul s-a obișnuit cu izul constrângerilor și al umilințelor. Lecțiile de istorie le-am citit cuminte ca un școlar și uite așa am o fotografie mai clara în minte a ce a însemnat revoluția iraniană din 1979 și războiul Iran-Irak ce i-a urmat. Citește mai mult pe www.like.noinu.ro
