37.7 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialTentativă de fraudă cu fonduri europene, la Buzău. Patronul unei firme și-a...

Tentativă de fraudă cu fonduri europene, la Buzău. Patronul unei firme și-a recunoscut vinovăția

Administratorul unei firme din Buzău și-a recunoscut faptele într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. El a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului Daniel Horhocea, administrator al S.C. EDIL FERM S.R.L. Gălbinaşi, jud. Buzău, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de tentativă la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, informează DNA.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

”Inculpatul Horhocea Daniel, fie personal, fie prin împuternicirea altor persoane, în calitate de administrator al S.C. EDIL FERM S.R.L. Gălbinaşi, jud. Buzău, a depus la Centrul Județean A.P.I.A. Buzău, o cerere înregistrată la data de 31.07.2012, precum și documentația aferentă acestei solicitări, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri nerambursabile suportate în proporţie de 95% din bugetul Uniunii Europene şi de 5 % din bugetul naţional, în total 337.329 euro. Solicitarea şi documentaţia aferentă au fost formulate în cadrul măsurii referitoare la plăţi privind bunăstarea animalelor porcine, prin falsificarea unor documente oficiale şi sub semnătură privată, respectiv 6 buletine de analiză a apei potabile emise de D.S.P. Vrancea, 3 facturi achiziţie carbonat de calciu şi o fişă de magazie aferentă, respectiv un plan de amplasament şi delimitare imobil”.

Fiind ascultat în prezența apărătorului ales inculpatul Daniel Horhocea a declarat că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

să comunice schimbarea locului de muncă;

să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Daniel Horhocea, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Buzău.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cele mai citite

Încă două zile de caniculă. Prognoza ANM

Peste jumătate din ţară, inclusiv municipiul Bucureşti, se va afla sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă pe parcursul zilelor de astăzi...

Deciziile adoptate de Consiliul ASF în ultima ședință

În cadrul ședinţei de ieri, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de...

După Radu Mazăre, Alexandru Mazăre scapă și el de închisoare. “Admite propunerea de liberare condiţionată”

Familia Mazăre se reunește. După Radu Mazăre, și Alexandru Mazăre scapă de închisoare. Judecătoria Medgidia a decis joi să admită propunerea de eliberare condiționată a...
Ultima oră
Pe aceeași temă