9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Administrația Prezidențială: O evaluare a Guvernului va fi comunicată de Klaus...

VIDEO. Administrația Prezidențială: O evaluare a Guvernului va fi comunicată de Klaus Iohannis, la momentul potrivit. Sperăm ca Executivul să fi înțeles apelul la responsabilitate

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a susținut o declaraţie de presă, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, în care prezentat agenda lui Klaus Iohannis.

„Vreau să vă comunic acțiuni importante din agenda președintelui Iohannis, agendă cu foarte multe puncte importante. Joi, 13 iulie, dl. Klaus Iohannis va vizita centrul administrativ Mihail Kogălniceanu, în cadrul căreia se va întâlni cu generalul NATO și cu militari români și americani. Până la sfârșitul lunii august, în zona României se află patru avioane Taifun, alături de 150 de piloți și echipaj tehnic. Sâmbătă, 15 iulie, președintele va participa la Poligonul Cincu, la Saber Guardian 17. Marți, 18 iulie, președintele Iohannis va fi în vizită oficială în Harghita și Covasna, pentru a cunoaște problemele locale, dar și a elementelor care țin de viitoarea dezvoltare regională. În cadrul acestei vizite, președintele va merge și la Complexul Monahal Șumuleu Ciuc. Președintele se va opri și la Căminul Sf. Ștefan din Miercurea Ciuc. Președintele își dorește să sublinieze că susține agricultura ecologică. Președintele va vizita și un obiectiv foarte important din punct de vedere economic – fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni”,  spus ea.

Întrebată dacă ar semna revocarea Laurei Codruța Kovesi privind refuzul de a se prezenta în fața Comisiei care anchetează algerile prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi a răspuns: „Vreau să vă amintesc că președintele României a primit o întrebare despre acest subiect și vă amintesc că dl. președinte s-a declarat foarte mulțumit despre acțiunile doamnei Kovesi.”

În ceea ce privește o evaluare a actualului Guvern de către președintele Iohannis, purtătoarea de cuvânt a președintelui a răspuns: „Președintele României a făcut apel la responsabilitate, de stabilitate, de urmărirea unui traseu pe care să îl înțeleagă toată lumea. O evaluare a Guvernului va fi comunicată de dl. președinte la momentul potrivit. Deocamdată sperăm ca Guvernul să fi înțeles apelul”.

 

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă