10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, Marius Marinescu, a depus plângere...

Preşedintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, Marius Marinescu, a depus plângere penală după moartea animalelor de la Circul Globus

Președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, Marius Marinescu, a depus o plângere penală la Parchetul General, în care solicită tragerea la răspundere a celor vinovați de moartea celor 11 animale în incendiul izbucnit joi la o clădire a Circului Globus din București, informează Agerpres.


Citeşte şi: Incendiu la Circul Globus. 11 animale au murit din cauza fumului, printre care și doi tigri. Animalele salvate ar putea fi mutate la Grădina Zoologică | FOTO + VIDEO

11 animale de Circul Globus, între care și doi tigri, porci vietnamezi, pisici și câini au murit în urma unui incendiu care a izbucnit în dimineața zilei de joi. Animalele care nu putut fi salvate de către pompieri au fost mutate într-o altă anexă.


 

“Folosirea animalelor în spectacole nu are un caracter educativ pentru copii. Cei mici înțeleg că pot chinui animalele pentru a se distra. În felul acesta, animalelor li se încalcă drepturile, iar percepția copiilor privind ființele vii este distorsionată”, a declarat sâmbătă Marius Marinescu. 

Plângerea penală a fost depusă vineri la Parchetul General, după ce un incendiu puternic a izbucnit joi la o anexă a Circului Globus, iar 11 animale au murit arse de vii.

“Trebuie subliniat faptul că animalele sălbatice deținute de către reprezentanții Circului Globus și utilizate în spectacole nu au beneficiat niciodată de condițiile habitatului natural, acestea fiind permanent stresate psihic și fizic, prin nesfârșitele ore de dresaj. Animalele care nu mai puteau fi utilizate în spectacole erau ‘trase pe dreapta’, nemaiprezentând interes nici măcar în asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție, ca în cazul de față. Așadar, animalele în cauză erau exploatate doar pentru divertisment și bani. Este indubitabilă comiterea infracțiunii de ucidere a animalelor, sub aspectul vinovăției cu intenție. Având în vedere că, în reglementarea faptei, legiuitorul nu a prevăzut existența unui anume scop pentru a se putea ajunge la concluzia că această faptă s-ar comite numai cu intenție directă (conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit.a Cpp) apreciem că această faptă s-a comis și cu forma de vinovăție a intenției indirecte, respectiv făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui (art.16 alin.3 lit.b Cpp). Aceasta pentru că, deși cunoaște starea imobilului, starea instalațiilor electrice, instalează calorifere pentru încălzirea animalelor supraîncărcând rețeaua electrică, fapt ce conduce la producerea incendiului. O asemenea atitudine iresponsabilă se manifestă deoarece animalele folosite în spectacole pot fi înlocuite oricând, bunăstarea și protecția acestora fiind lăsată la latitudinea îngrijitorilor”, se arată în plângerea lui Marius Marinescu.


Citeşte şi: Gabriela Firea, după incendiul în care au murit 11 animale de la Circul Globus: Pe ordinea de zi a a următoarei şedinţe CGMB se va afla un proiect care interzice folosirea de animale sălbatice în circuri

Un proiect de hotărâre, care prevede interzicerea animalelor în circuri, se va afla pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului General al Municipiului București, a anunțat, vineri, primarul Capitalei, Gabriela Firea. Potrivit acesteia, proiectul face parte din „Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor din Municipiul Bucureşti” elaborată de consilierul general PSD Tudor Ionescu.


Citeşte şi: Managerul de la Circul Globus, demis de Gabriela Firea. Incendiul în care au murit 11 animale ar fi pornit de la un calorifer

Managerul Circului Globus, Victor Coman, a fost demis, a anunțat, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă