19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPercheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu, Brăila și Bacău. Persoanele...

Percheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu, Brăila și Bacău. Persoanele vizate sunt acuzate de evaziune și spălare de bani

Mai multe percheziții domiciliare se desfășoară, joi, în Capitală și în județele Ilfov, Giurgiu, Brăila și Bacău, la locuințele și sediile sociale ale mai multor persoane fizice și juridice implicate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor în domeniul comerțului cu ridicata al materialului lemnos.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, transmis AGERPRES, prejudiciul cauzat bugetului de stat, estimat la acest moment, este de 13.000.000 lei, iar suma ce formează obiectul procesului de spălare a banilor este de aproximativ 30.000.000 de lei.

Din probatoriul administrat au rezultat indicii temeinice că, în perioada 2008 — 2015, reprezentantul legal a două societăți comerciale cu sediile sociale în municipiul București a înregistrat achiziții fictive de europaleți și paleți industriali de la șapte societăți comerciale cu sediul în Capitală, prin aceste operațiuni urmărindu-se sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, arată sursa citată.

În scopul disimulării provenienței ilicite a sumelor provenind din săvârșirea faptelor de evaziune fiscală, precizează comunicatul DGPMB, reprezentantul celor două societăți comerciale având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare a transferat în mod succesiv suma totală de aproximativ 30.000.000 lei, reprezentând contravaloarea achizițiilor fictive sus-menționate, în conturile celor 7 societăți comerciale cu comportament de tip 'fantomă', de unde sumele au fost retrase în numerar, în vederea restituirii dispunătorilor plăților.

Investigațiile și activitățile cu caracter operativ au beneficiat de sprijinul de specialitate al Inspectoratului General al Poliției Române — Direcția Operațiuni Speciale, Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...

EXCLUSIV. Surse liberale: Nicușor Dan a vrut să demisioneze după trei luni; PNL l-a oprit

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vrut să demisioneze din funcție, după aproximativ trei luni de la preluarea mandatului, au declarat, pentru cotidianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă