18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialO cale ferată este blocată în județul Cluj după ce un TIR...

O cale ferată este blocată în județul Cluj după ce un TIR s-a răsturnat. Cinci trenuri sunt oprite

UPDATE 10,35: Cinci trenuri sunt oprite, în acest moment, pe teritoriul județului Cluj, după ce un TIR s-a răsturnat foarte aproape de calea ferată, informează Digi 24.


Circulaţia trenurilor este întreruptă, joi dimineață, pe magistrala feroviară 300 Huedin – Aleşd, în zona localităţii clujene Negreni, după ce un TIR care circula pe DN1, dinspre Oradea către Cluj-Napoca, s-a răsturnat, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia feroviară este întreruptă pe magistrala 300 Huedin – Aleşd, în zona localităţii clujene Negreni, după ce un tir care circula pe DN1 (dinspre Oradea către Cluj-Napoca) s-a răsturnat, la kilometrul 551+600 de metri, lângă calea ferată", se arată într-un comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime.

Potrivit CFR Infrastructură, traficul feroviar este întrerupt la această oră pe relaţia Cluj-Oradea, din cauza unui tir care a derapat şi s-a răsturnat în gabaritul liniei de calea ferată, între staţiile Ciucea şi Piatra Craiului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă