10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Mai multe zboruri au fost anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă....

UPDATE. Mai multe zboruri au fost anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Reprezentanții CNAB avertizează că anumite curse pot înregistra întârzieri, inclusiv pe aeroporturi din țară

UPDATE 13.58: Două curse ale companiei Wizz Air înregistrează întârzieri pe Aeroportul Internațional din Sibiu, din cauza condițiilor meteo de iarnă, a explicat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Nicoleta Boborodea, pentru Agerpres.

Cursa de Londra care trebuia să aterizeze vineri, la Sibiu, la ora 00.50, a avut o întârziere de o oră jumătate, aterizând la ora 02.22, potrivit site-ului aeroportului sibian. Și cursa Wizz Air de la Dortmund care era programată să sosească vineri, la Sibiu, la ora 12.20 va ateriza cu o întârziere de peste două ore, în jurul orei 14.30, conform aceleași surse.


Traficul aerian se desfășoară, vineri dimineața, în condiții de iarnă atât pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, cât și pe Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu.

UPDATE 11.59: Compania aeriană Tarom a anulat cursele aeriene de pe rutele Bucureşti- Oradea şi Iaşi – Bucureşti, din cauza condiţiilor meteorologice, în timp ce Ryanair a anulat cursele de pe ruta Bucureşti -Timişoara, a anunţat, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

11.18: Wizz Air a anulat cursele între Bucureşti şi oraşele Londra, Paris, Charleroi şi Stockholm, din cauza condiţiilor meteo

Compania ungară low-cost Wizz Air a anulat cursele aeriene de pe rutele Bucureşti – Londra, Bucureşti – Paris, Bucureşti – Charleroi şi Bucreşti – Stockolm, din cauza condiţiilor meteorologice, a anunţat, vineri, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.


Cu toate acestea, nicio cursă nu este anulată, dar unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ 30 de minute la decolare, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).

Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, cu ninsoare și vânt în rafale, care transportă zăpada la sol.

Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condițiilor meteo. Unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot atinge sau depăși o oră.

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menținerea suprafeței de mișcare în condiții optime și sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene’, notează sursa citată.

Potrivit CNAB, informații în timp real despre situația zborurilor pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.

Totodată, compania recomandă pasagerilor să își ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport. Reprezentanții companiei subliniază că, pe aeroportul Henri Coandă, din cauza condițiilor meteo, unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge sau depăși o oră.

„Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menținerea suprafeței de mișcare în condiții optime și sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene. Compania Națională Aeroporturi București recomandă pasagerilor să își ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport”, se menționează în comunicat CNAB.

Vremea rea a pus, începând din noaptea de joi spre vineri, stăpânire pe România. Astfel, până la ora 18.00, municipiul București și 11 județe sunt vizate de un cod portocaliu de viscol, iar alte 15 județe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite. 

Vineri dimineața, meteorologii au emis, până la ora 13.00, o avertizare nowcasting de cod roșu de viscol, pentru șase județe.  Se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 km/h, zăpadă puternic viscolită și troienită, vizibilitate redusă spre zero. Astfel, vor fi afectate zonele din sud-estul județului Buzău, jumătatea sudică a județului Brăila, jumătatea sud-vestică a județului Tulcea, vestul județului Constanța, cea mai mare parte a județelor Ialomița și Călărași.


Citește și: România, sub zăpadă. 26 de județe, vizate de ninsori și viscol. În trei dintre acestea s-a instituit codul roșu. Mai multe drumuri și Autostrada Soarelui au fost închise. Recomandările DSU pentru șoferi | FOTO

 Departamentul pentru Situații de Urgență: Ce trebuie să facă șoferii pe care îi prinde viscolul în trafic

Sfaturi utile pentru cetățeni, pentru a face față viscolului. Departamentul pentru Situații de Urgență: Fiţi atenţi la semnele de hipotermie și de îngheț

 

 

 

 

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă