7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCum motivează instanța eliberarea lui Dan Voiculescu, care a ispășit doar trei...

Cum motivează instanța eliberarea lui Dan Voiculescu, care a ispășit doar trei din cei 10 ani de închisoare, în dosarul ICA: Legea nu prevede obligaţia recuperării prejudiciului. S-ar încălca principiul legii mai favorabile. Fiscul a recuperat doar 15 la sută din prejudiciul de 60 de milioane de euro

Tribunalul București a motivat decizia de a-l elibera condiționat pe Dan Voiculescu, precizând Legea penală nu prevede obligativitatea ca prejudiciul să fie recuperat, iar fostul om de afaceri a avut o conduită bună în perioada detenţiei, informează Mediafax.

Tribunalul Municipiului Bucureşti (TMB) a făcut publică motivarea deciziei de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu. În cadrul documentului se precizează că liberarea condiţionată nu este o ocazie de rejudecare a cauzei, motiv pentru care nu pot fi modificate fracţiile prevăzute de lege, iar cererea lui Voiculescu nu putea fi refuzată pentru că „partea din pedeapsă executată efectiv ar fi prea mică, deşi limita impusa de lege este respectată”.

„Acoperirea prejudiciului – dispoziţii cuprinse în articolul 59 şi următorul cod penal 1969 – lege penală mai favorabilă – nu cuprind menţiuni privitor la o astfel de obligaţie, analiza lor însemnând o combinare a dispoziţiilor de drept substanţial succedate în timp şi deci încălcarea principiului aplicării legii penale mai favorabile”, precizează judecătoarea Iosefina Pârvu, care a stabilit că Dan Voiculescu poate ieşi din închisoare.



Magistratul a ţinut cont şi de conduita fostului parlamentar în penitenciar, prin prisma activităţilor educative, culturale şi de consiliere psihologică la care acesta a participat, recompensele şi creditele primite în detenţie, lipsa sancţiunilor disciplinare, dar şi de instruirea şcolară a sa şi de lipsa antecedentelor penale.

„Până la data de 24 aprilie 2017 petentul a executat un total de 1.408 zile din care: 387 zile executate pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale din cele 3.653 zile (10 ani) pe care le avea de executat. Creditele primite ca urmare a programelor educaţionale – petentul condamnat a participat la opt programe respectiv activităţi sportive (pentru care nu se acordă credite) şi la 48 programe activităţi educaţionale pentru care a primit credite pentru a demonstra îndreptarea comportamentului”, mai pecizează Tribunalul București în motivare.

„Cu privire la critica modalităţii în care petentului i-au fost considerate drept executate un numar de 387 zile, argumentarea procurorului constă în `lipsa calităţii ştiinţifice a lucrărilor publicate, dar şi redactarea lor într-o manieră care prezintă mai multe aspecte comune cu înşelăciunea decât cu activitatea ştiinţifică`(…), judecătorul cauzei va reţine că (…) procesele-verbale ale comisiei de liberare condiţionată prin care i s-au acordat petentului zile câştig, acte administrative individuale, se bucură de prezumţie de legalitate. Or, atâta timp cât acestea nu au fost desfiinţate,- a reţinut instanţa fondului – în condiţiile Legii contenciosului administrativ, instanţa nu poate să nu le ia în considerare şi să constate pur şi simplu că fracţia de pedeapsă nu este îndeplinită”, a mai precizat sursa citată.



Prejudiciul estimat de instanţă în dosarul „ICA” este de 60 de milioane de euro. Fiscul a recuperat doar aproximativ 39 de milioane de lei, adică circa 15% din prejudiciul total de 266.171.892 de lei stabilit în dosarul ce vizează privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA), conform informaţiilor furnizate de ANAF, la solicitarea Mediafax.

Reprezentanţii DNA au afirmat, pe parcursul judecării cererii de liberare condiţionată, că Dan Voiculescu nu a plătit prejudiciul datorat statului şi nici cheltuielile judiciare, motiv pentru care el nu ar trebui pus în libertate. În apărare, avocatul omului de afaceri a afirmat că vina în acest caz îi aparţine ANAF pentru că nu a pus în executare sentinţa judecătorilor. Mai mult, apărătorul lui Dan Voiculescu a precizat că el nu „mai are un leu disponibil, cu excepţia penisiei”, avâdn sechestru pe întreaga avere.

Omul de afaceri a ispăşit trei ani de închisoare, după ce a primit o condamnare de 10 ani în dosarul „ICA”. Voiculescu a fost liberat condiţionat, în 18 iulie, şi a ieşit de la Spitalul Universitar, acolo unde fusese internat cu suspiciunea de ocluzie intestinală.


Citește și: Politicianul satului, Dan Voiculescu: Scuipaţii varanului de Jilava | ACADEMIA CAȚAVENCU

În captivitate, chiar şi cei mai feroce carnasieri îşi pierd calităţile de prădători de succes. Pentru că nu mai vânează în libertate, în mediul lor natural, li se tocesc simţurile. Unora le cad dinţii, altora le mai dispare din miros, altora li se diminuează acuitatea vizuală.


 

Cele mai citite

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă