21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialMilitarii români visează la noi nave de război. Când ar putea intra...

Militarii români visează la noi nave de război. Când ar putea intra în dotare

Ministerul român al Apărării va primi în dotare noi nave de luptă abia după anul 2020, a anunțat șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrșu.

Șeful SMFN a făcut această precizare în cadrul celei de a VI-a ediţii a Conferinţei internaționale Surface Warships, care s-a desfășurat acum câteva zile la București.

Contraamiralul Mîrșu a precizat că “achiziţia de noi nave tip corvetă” reprezintă un “program ce va dura până la sfârşitul acestei decade şi mai departe de atât”. Până la intrarea în dotate a noilor corvete, Forțele Navale ale României vor urmări “consolidarea procedurilor operaţionale şi modernizarea platformelor de luptă pe care le utilizăm”, a precizat șeful SMFN.

În privința programelor de modernizare, contraamiralul Mîrșu a menționat, concret, “completarea programului de modernizare pentru cele două fregate existente”, referindu-se la fregatele Tip 22 – „Regele Ferdinand” și “Regina Maria”.

Prima etapă de modernizare a acestora s-a realizat în Anglia, imediat după achiziția lor, de către România, de la Marina Regală britanică. A doua etapă de modernizare ar urma să fie realizată în următorii ani.

În cadrul conferinței de la București, șeful SMFN n-a făcut nicio referire la cea de-a treia fregată a României, “Mărășești”, care este mai veche decât cele două nave Tip 22. Se știe însă că fregata “Mărășești” (fostul distrugător “Muntenia”) va fi retrasă din exploatare, după ce ambele fregate Tip 22 vor fi modernizate.

La rândul lor, cele patru corvete multifuncționale, care vor intra în dotare după anul 2020, vor înlocui patru corvete vechi – două de tip Tetal și două de tip Tetal 2, care vor fi retrase din exploatare.

Citește și: Rusia susține că România nu e capabilă să opereze o flotă militară modernă

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă