37.7 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialJudecătoarea Veronica Cârstoiu, sub control judiciar

Judecătoarea Veronica Cârstoiu, sub control judiciar

Instanța supremă a decis ca judecătoarea Veronica Cârstoiu, suspendată de la Curtea de Apel Bucureşti după ce a fost deferită justiţiei pentru fapte de corupţie, să fie judecată sub control judiciar, informează Medifax.

Cârstoiu se afla în arest preventiv din 9 august 2013. După arestare, ea a fost suspendată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Prin aceeaşi decizie, luată marţi, instanţa a modificat una dintre măsurile prevăzute prin controlul judiciar dispus pentru fiul judecătoarei, Florin Cergan, care este judecat în acelaşi dosar. Astfel, dacă până la decizia ICCJ acesta nu avea voie să părăsească satul Căprioru din comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa, interdicţia vizează, de acum încolo, teritoriul României.

Veronica Cîrstoiu şi fiul ei sunt judecaţi, pentru fapte de corupţie, împreună cu Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).

Într-un alt dosar, Veronica Cârstoiu şi colega sa de la Curtea de Apel Dumitriţa Piciarcă au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi fals intelectual. Alături de cele două a fost deferită justiţiei judecătoarea Liliana Bădescu.

Cele trei judecătoare au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul BIR. Potrivit rechizitoriului, la 22 februarie 2012, Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă, judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I-a Penală, au falsificat, la redactare, decizia penală din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul în care Dinel Staicu a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării din dosarul fraudării BIR.

Cârstoiu a fost suspendată de CSM, în 18 aprilie, şi ca urmare a trimiterii în judecată în acest dosar.

Cele mai citite

A murit poetul Ioan Es. Pop, unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani

Poetul care a pus Ieudul pe harta literară a lumii, Ioan Es. Pop, a murit la vârsta de 65 de ani. Mircea Cărtărescu l-a numit...

Florinel Coman, gata pentru duelul cu Belgia: “Nu este important cine marchează”

După victoria decisivă împotriva Ucrainei la EURO 2024, echipa națională de fotbal a României se concentrează acum asupra următorului duel crucial cu Belgia. Meciul...

Surse: Ciucă și Ciolacu discută la Guvern calendarul alegerilor

Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a venit, astăzi, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă