22.4 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialIncendiu pe Canalul Dunăre-Marea Neagră

Incendiu pe Canalul Dunăre-Marea Neagră

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, incendiul a fost anunțat vineri, în jurul orei 22.30, în timp ce împingătorul Dunafoldvar, sub pavilion unguresc, se afla la kilometrul 29+500 al Canalului Dunăre – Marea Neagră, în dreptul localităţii Poarta Albă, scrie Realitatea.net. 

Nava a fost imediat dirijată la mal pentru evacuarea membrilor echipajului, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri ale ISU Dobrogea, precum și o navă pompier.

Focul a fost stins de pompieri după o intervenție care a durat mai mult de cinci ore.

Pe vas erau și 90 de tone de combustibil, intervenția pompierilor împiedincând însă flăcările să ajungă în apropierea rezervoarelor.

Primele indicii arată că focul ar fi pornit de la o instalație, în urma unui scurtcircuit.

În zonă au ajuns și reprezentanți ai unei firmei de depoluare, care au instalat baraje de reținere a produselor petroliere pentru a preîntâmpina o posibilă poluare.

La bordul împingătorului se aflau șapte marinari, doi români și cinci unguri, care au scăpat teferi.

Împingătorul plecase din Constanța și se îndrepta cu cele șase barje cu minereu de fier către Austria.
Pe perioada intervenției, traficul navelor pe canal, în zona respectivă, s-a desfășurat cu restricție de viteză.
 

Cele mai citite

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui...

Elenei Lasconi i-ar fi suficientă o noapte de președinte ca a lui Geoană, ca să vorbească mai mult ca Iohannis

Ilustrație: Marian Avramescu La cum a început să turuie primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, imediat după ce a fost aleasă online președinte al Uniunii...

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...
Ultima oră
Pe aceeași temă