11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialCursuri suspendate la şcoala din Constanţa unde a izbucnit un incendiu

Cursuri suspendate la şcoala din Constanţa unde a izbucnit un incendiu

Elevii Şcolii Gimnaziale numărul 38 din municipiul Constanţa nu vor merge la cursuri luni, acestea fiind suspendate, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă seara în unitatea de învăţământ.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, luni cursurile vor fi suspendate la Şcoala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” din Constanţa din cauza incendiului izbucnit în vestiarul personalului nedidactic din cadrul instituţiei de învăţământ, scrie News.ro.

Focul nu a afectat sălile de clasă, arhiva sau alte spaţii destinate depozitării documentelor şcolare, a precizat sursa citată, dar măsura este luată pentru igienizarea şcolii.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă seara la un incendiu izbucnit la şcoala gimnazială numărul 38 din cartierul Tomis Nord din municipiul Constanţa, la faţa locului ajungând două autospeciale. Pompierii au reuşit să stingă focul în aproximativ 10 de minute. Deocamdată, cauza izbucnirii incendiului nu este cunoscută, aceasta urmând să fie stabilită de către pompieri.

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă