12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCopilul accidentat de fostul prefect de Cluj a murit

Copilul accidentat de fostul prefect de Cluj a murit

Copilul accidentat pe trecerea de pietoni de fostul prefect de Cluj Călin Platon a decedat duminică după-amiază, relatează Realitatea TV. Starea micuţului, în vârstă de trei luni, era foarte gravă, după ce a fost operat lsâmbătă a Neurochirurgie, potrivit Mediafax. Pe de altă parte, poliţiştii au constatat că Platon avea permisul suspendat.

După decesul copilului, Platon va fi cercetat penal pentru trei infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă şi conducere fără drept a unui autovehicul. Acesta riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, la care mai poate primi un spor de încă cinci ani.

Potrivit reprezentanţilor Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj-Napoca, unde au fost internaţi vineri seară mama şi copilul de trei luni loviţi pe trecerea de pietoni, băieţelul a fost transportat la Clinica de Pediatrie, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, după care a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie.

De asemenea, mama acestuia a fost internată la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie “Alexandru Rădulescu” cu fracturi la gamba dreaptă.

Medicul de gardă al clinicii a declarat că pacienta va trebui operată şi va mai rămâne internată o perioadă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat că, în urma cercetărilor făcute în acest caz, s-a stabilit că fostul prefect Călin Platon avea permisul de conducere suspendat, însă avea dovada înlocuitoare. Aceasta nu a putut preciza pe ce perioadă avea fostul prefect permisul suspendat şi din ce cauză.

Fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon, în prezent inspector guvernamental, a lovit cu maşina, vineri seară, femeia şi copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni dintr-un cartier din Cluj-Napoca.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă