9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialArmata a început să modernizeze Baza Aeriană Otopeni. Cât costă lucrările

Armata a început să modernizeze Baza Aeriană Otopeni. Cât costă lucrările

Baza 90 de Transport Aerian de la Otopeni, subordonată Ministerului Apărării Naționale, intră într-o nouă etapă de modernizare.

Lucrările au început în această săptămână, a anunțat ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Potrivit acestuia, modernizarea costă 9 milioane de euro, dintre care 7 milioane sunt alocate de NATO, iar 2 milioane provin din bugetul MApN.

Lucrările urmăresc extinderea platformei de aterizare pentru avioane grele, precum și modernizarea infrastructurii de comandă și control.

La Otopeni staționează cele șapte avioane Spartan

Ministrul Dușa a explicat, pentru România Liberă, că modernizarea Bazei 90 este necesară întrucât România are deja o flotă amplă de avioane militare de transport, formată din cele șapte avioane Spartan.

La Otopeni sunt staționate și avioanele de transport C 130 Hercules, mai vechi, ale Armatei Române. De asemenea, Baza 90 e folosită și de avioanele militare ale țărilor NATO, ale căror zboruri spre România sunt din ce în ce mai numeroase.

Baza 90 mai este utilizată și de elicoptere ale Armatei Române, tip IAR 330 Puma. Ocazional, acest aerodrom militar, care are pistă comună cu aeroportul civil Otopeni, este folosit și de avioane oficiale române sau străine.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă