10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialArhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, rămâne sub control judiciar, Decizia ÎCCJ este definitivă

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, rămâne sub control judiciar, Decizia ÎCCJ este definitivă

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, va rămâne sub control judiciar, cererea preotului fiind respinsă de Înalta Curte de Justiție și Casație, în dosarul în care este acuzat de fraude cu fonduri europene, potrivit Agerpres.

Pe 18 iulie, Curtea de Apel Constanța a prelungit cu 60 de zile controlul judiciar în cazul arhiepiscopului, însă acesta a contestat decizia la instanța supremă.

Prezent marți în sala de judecată, Teodosie Petrescu le-a explicat judecătorilor că este acuzat de "presupuse fapte care nu sunt adevărate" și a cerut revocarea controlului judiciar pentru a-și desfășura în bune condiții misiunea.

Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2010 — 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu alți cinci inculpați, a folosit și prezentat declarații false în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), pentru a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpații au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafețe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită 'Ferma 3' — Nazarcea (localitatea Lumina, județul Constanța), având categoriile de folosință 'vii pe rod cu struguri pentru vin'/'vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condițiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafețe agricole nu mai existau astfel de culturi".

În declarațiile depuse apare și un alt aspect fals și anume că s-au respectat normele privind bunele condiții agricole și de mediu, printre care și evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care parcelele erau abandonate și invadate cu astfel de vegetație, menționează DNA.

Din ancheta efectuată de procurorii DNA a reieșit în acest caz obținerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafață unică în sumă totală de 1.392.964 de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă