24 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialANI: Opt foști sau actuali aleși locali, în stare de incompatibilitate

ANI: Opt foști sau actuali aleși locali, în stare de incompatibilitate

Inspectorii de Integritate au constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a opt foști sau actuali aleși locali (doi primari, trei viceprimari, doi consilieri locali și un fost consilier local), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, arată ANI într-un comunicat de presă.

Astfel, pe lista ANI sunt primarul comunei Dragomir (județul Constanța), primarul comunei Vlădeni (Jud. Botoșani), un viceprimar al comunei Dumitrița (Jud. Bistrița-Năsăud), un viceprimar al comunei Vlădeni (Jud. Botoșani), un viceprimar al municipiului Caransebeș (Jud. Caraș-Severin), un consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Lugoj (Jud. Timiș) și un fost consilier local în cadrul Consiliului Local Segarcea și fost funcționar public în cadrul Oficiului de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie – Dolj.

1. Eugen Iliescu, primarul Comunei Dragomir (jud Constanța) s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 13 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al întreprinderii individuale ILIESCU EUGEN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

2.  Voicu Murariu, primarul Comunei Vlădeni din județul Botoșani, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie  – 31 decembrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

3. Petronel Nica Vasile, viceprimar al comunei Comunei Dumitrița din județul Bistrița – Nasăud se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 septembrie 2006, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de administrator și reprezentant al S.C. BIAGABIITA S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

4. Ștefan Podaru, viceprimar al comunei Vlădeni din județul Botoșani, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut următoarele calități:

– comerciant persoană fizică autorizată în cadrul PODARIU ȘTEFAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ (începând cu 12 decembrie 2012), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003;

– calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Vlădeni (începând cu 15 octombrie 2013), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

5. Cornel Gălescu, viceprimar al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de administrator în cadrul S.C. CONIC S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

6. Constantin Savu, consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Lugoj, județul Timiș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie – 20 septembrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier local, și calitatea de cenzor în cadrul S.C. SALPREST S.A.,încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

7. Andi Nuță,  fost Consilier local în cadrul Consiliului Local Segarcea și fost funcționar public în cadrul Oficiului de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie – Dolj, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 septembrie 2010 (data la care a fost numit în funcția publică de execuție de consilier în cadrul O.A.R.Z. Dolj) – 19 noiembrie 2013 (data hotărârii prin care s-a luat act de demisia acestuia din Consiliului Local Segarcea), întrucât a deținut, simultan, atât calitatea de consiler local, cât și funcția publică de consilier în cadrul O.A.R.Z. Dolj, încălcând, astfel, dispozițiile art. 94 alin. (1) și alin. (2), lit. a)  din Legea nr. 161/2003.

8. Mircea – Ion Artean consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Hunedoara se află în stare de incompatibilitate începând cu data validării mandatului de consilier local, întrucât CENTRUL DE DIAGNOSTIC ARMEDICA S.R.L. (centru în cadrul căruia acesta deține calitatea de administrator) a încheiat contracte de furnizare de servicii medicale și a avut relații comerciale cu instituţiile aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Local Hunedoara, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, arată ANI.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi ale Legii nr. 161/2003:

art. 87, alin. (1), lit. d), g), potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar] este incompatibilă cu: funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale precum şi la instituţiile publice; calitatea de comerciant persoană fizică”; 

art. 88, alin. (1), lit. d), potrivit căruia „Funcția de consilier local este incompatibilă cu funcţia de cenzor la societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local”;

art. 90, alin. (1), potrivit căruia „Consilierii locali care au funcţia de preşedinte director general administrator, membru al consiliului de administraţie sau alte funcţii de conducere la societăţile comerciale cu capital privat  nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local  ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”;

art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a), potrivit căruia „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”;

 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

„Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Cele mai citite

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui...

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui...
Ultima oră
Pe aceeași temă