11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCursele aeriene pot înregistra întârzieri de până la 30 de minute la...

Cursele aeriene pot înregistra întârzieri de până la 30 de minute la decolare

“Operarea se desfăşoară normal, dar în condiţii de iarnă. Se degivrează aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri de până la 30 de minute. Se intervine constant pentru deszăpezire la piste, platforme şi căi de rulare”, susţin reprezentanţii CNAB.

Până la ora 7:55 nu s-au înregistrat curse anulate.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Potrivit meteorologilor, miercuri 28 noiembrie, între orele 2:00 şi 20:00, în regiunile sudice şi sud-estice, vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri (28 noiembrie) şi cu precădere în regiunile sud-estice, vor fi depuneri de gheaţă.

Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.

Conform ANM, după expirarea atenţionării Cod galben, va intra în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece în toată ţara, valabilă de miercuri seara până vineri dimineaţa.

Astfel, în perioada 28 noiembrie, ora 20:00 – 30 noiembrie, ora 10:00, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.

Cele mai citite

Irina Begu, calificată în turul secund la Roma, după un meci întins pe două zile

Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, după ce a învins-o joi pe spaniola de origine...

VIDEO. Mircea Geoană: „Ţara a fost şi e condusă de o generaţie politică tot mai incompetentă”

Mircea Geoană, posibilul candidat la alegerile prezidențiale, spune că România este condusă de o generaţie politică „tot mai incompetentă” şi că politicieni care nu...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă