23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCSM a salvat-o pe Kovesi de Inspecția Judiciară

CSM a salvat-o pe Kovesi de Inspecția Judiciară

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva fostului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului acesteia de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, au precizat pentru Agerpres oficiali ai CSM.

Acţiunea disciplinară a fost exercitată de IJ pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 literele a) şi ş) din Legea 303/2004.

“Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Laurei Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT – BT Sibiu, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera ş) (nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii – n.r.) din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată”, se arată în minuta deciziei.

În ceea ce priveşte acţiunea disciplinară înaintată de IJ cu privire la încălcarea articolului 99 litera a) (încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii – n.r.) din Legea 303/2004, aceasta a fost respinsă cu majoritate, opinia separată fiind în sensul admiterii acţiunii disciplinare.

Decizia Secţiei poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară (IJ) anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la Comisia parlamentară privind alegerile prezidenţiale din 2009.

“În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale numărul 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, arăta la acea dată IJ.

De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a Laurei Kovesi manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Cele mai citite

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

20% creștere în primele 4 luni ale anului 2024 pentru Chairry Chairry Design & Furniture  

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul soluțiilor de mobilier și amenajări interioare complete, raportează un volum de business de aproape 1 milion...

O comună bogată din Teleorman toacă banii pe pavele, garduri, gratare în curtea școlii și studii de fezabilitate inutile

Suntem în 2024: campanie electorală, alegeri locale și parlamentare. Val de promisiuni electorale, efervescență, polemici și dezbateri.   Ne-am hotărât să facem un reportaj la...
Ultima oră
Pe aceeași temă