29.2 C
București
vineri, 3 iulie 2026
AcasăVideoVIDEO. Maia Sandu laudă „eforturile depuse” de premier înainte de demisia acestuia

VIDEO. Maia Sandu laudă „eforturile depuse” de premier înainte de demisia acestuia

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat vineri demisia, după doar opt luni în funcție, afirmând într-o postare pe Facebook că nu mai poate conduce Guvernul „în conformitate cu principiile și convingerile mele”, notează AFP.

Munteanu, în vârstă de 62 de ani, nu a oferit alte explicații privind motivele deciziei sale.

La rândul său, președinta Maia Sandu a respins speculațiile potrivit cărora premierul ar fi fost împiedicat să își exercite atribuțiile.

VEZI ȘI – VIDEO. Coadă la aere condiționate în Paris! Locuitorii se luptă cu un val de căldură istoric

Speculațiile potrivit cărora și-ar fi dorit să combată abuzurile, dar nu i s-a permis să o facă, sunt false, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.

Premierul a avut deplină libertate în conducerea Guvernului, așa cum a considerat de cuviință”, a adăugat șefa statului, precizând că și-ar fi dorit din partea lui Alexandru Munteanu o implicare mai mare în luarea deciziilor dificile și o prezență publică mai puternică, pentru a asculta preocupările cetățenilor și a explica reformele necesare și motivele pentru care acestea sunt importante.

Alexandru Munteanu va rămâne premier interimar până la desemnarea unui succesor. În perioada următoare, Maia Sandu va începe consultări cu partidele politice pentru formarea unui nou guvern.

Economist și fost om de afaceri, Munteanu a fost desemnat în funcție în octombrie anul trecut de Maia Sandu, după victoria partidului proeuropean Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile naționale.

Președinta i-a încredințat atunci misiunea de a relansa economia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, aflată la granița cu Ucraina. Atât Maia Sandu, cât și Alexandru Munteanu au lucrat anterior în cadrul Banca Mondială.

Am acceptat responsabilitatea de a servi ca prim-ministru din simțul datoriei și cu convingerea fermă că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine, a transmis Munteanu în mesajul prin care și-a anunțat demisia.

În urma plecării sale, Maia Sandu a declarat că anumite politici guvernamentale trebuie regândite, în special cele din domeniul fiscal și cele privind salarizarea în sectorul public.

Totodată, președinta a subliniat că își dorește „o echipă guvernamentală unită și puternică, capabilă să ducă mai departe obiectivul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube. 

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Modric a lăsat pe toată lumea în suspans! Anunțul făcut după eliminarea dramatică a Croației

Luka Modric a evitat să confirme dacă meciul cu Portugalia a fost ultimul din cariera sa internațională și a anunțat că va lua o...

Valul de caniculă se intensifică în iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

România se pregătește pentru o lună iulie mai caldă decât în mod obișnuit, potrivit prognozei meteorologice pentru următoarele patru săptămâni.Specialiștii estimează că temperaturile vor...

Spania nu i-a dat nicio șansă Austriei! Ibericii merg fără emoții în optimile Campionatului Mondial

Spania s-a impus cu 3-0 în fața Austriei și și-a asigurat calificarea în optimile de finală, după o prestație autoritară.Spania a obținut o calificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă