12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiLavrov: Rusia va continua să ajute armata din Mali

Lavrov: Rusia va continua să ajute armata din Mali

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că Rusia va continua să ajute Mali să-și îmbunătățească capacitățile militare, un parteneriat care a stârnit îngrijorarea Occidentului.

Un parteneriat care a stârnit îngrijorarea occidentală cu privire la implicarea antreprenorului militar privat rus Wagner în Mali, care luptă, de asemenea, alături de armata rusă în Ucraina, potrivit Reuters.

Lavrov a vorbit aceste lucruri în timpul unei vizite în această țară a Africii de Vest, unde militanții legați de Al Qaeda și Statul Islamic au purtat o insurgență, timp de un deceniu, care s-a extins în țările vecine.

Săptămâna trecută, experții Națiunilor Unite au cerut o anchetă independentă asupra posibilelor crime de război și crime împotriva umanității comise de forțele guvernamentale din Malie și Wagner.

Lavrov promite că Rusia va continua să ofere ajutor statului Mali, oficial negându-se orice relație mercenarii ruși

Mali a declarat anterior că forțele ruse nu sunt formate din mercenari, ci din instructori care ajută trupele locale cu echipamente cumpărate din Rusia.

Anul trecut, președintele rus Vladimir Putin a declarat că statul rus nu are nimic de-a face cu contractorii militari ruși care lucrează în Mali. El a adăugat că țara africană are dreptul de a lucra cu firme private ruse.

Agenția de presă rusă RIA l-a citat pe Lavrov spunând că Moscova speră să înceapă să livreze în curând grâu, îngrășăminte și produse petroliere în Mali.

El a vizitat recent o serie de țări africane, deoarece Moscova caută legături comerciale și parteneriate strategice în alte părți ale lumii.

România și-a încheiat misiunea în Mali

În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, pe timpul celor două rotații, detașamentul „Carpathian Pumas”, format din militari și elicoptere IAR-330 Puma L-RM din cadrul Forțelor Aeriene Române, a îndeplinit misiunile operaționale solicitate de ONU, cumulând peste 350 de misiuni de luptă, dintre care 18 misiuni de evacuare medicală aeriană (în sprijinul a mai mult de 40 de pacienți), aproximativ 200 de misiuni de recunoaștere/ cercetare și patrulare aeriană, 100 misiuni de transport, cu două dislocări rapide executate pentru sprijinul operațiilor ONU din alte sectoare, pe locațiile Mopti și Kidal.

În ultimul an, elicopterele românești IAR-330 Puma L-RM au efectuat aproximativ 1250 de ore de zbor în zona subsahariană, din care peste 200 pe timp de noapte, detașamentului revenindu-i o arie de responsabilitate comparativă cu teritoriul României.

De asemenea, militarii români au desfășurat periodic activițăti de instruire în sprijinul contingentelor multinaționale din zona de dislocare, în special exerciții de Evacuare Aeriană Medicală Înaintată și de Reacție Rapidă (îmbarcare/debarcare, proceduri pentru evacuarea de urgență, cunoașterea configurație de transport).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă