Ştiaţi că pisicile sălbatice din Delta Dunării pot atinge o lungime de până la un metru, iar gârliţa mare zboară tocmai din Siberia ca să se adăpostească de frig în climatul blând al Deltei?
Acum, iubitorii de natură pot vedea egretele, stârcii purpurii, ţestoasele, viperele sau pisicile sălbatice în mediul lor natural, fără să fie nevoie să călătorească până în Deltă. Timp de un an, specialişti în filmarea vieţii sălbatice au înregistrat, secundă cu secundă, viaţa sălbatică din Delta Dunării, într-un proiect al organizaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta”.
Cele 65 de minidocumentare disponibile online urmăresc o mare parte din speciile de păsări şi animale care trăiesc în rezervaţie. Fiecare minidocumentar cuprinde şi explicaţiile specialiştilor de la Societatea Ornitologică Română şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării.
Citeşte şi Solicitarea preşedintelui de respingere a dezincriminării vânătorii în Delta Dunării, APROBATĂ
„Ai nevoie de o ascunzătoare care să se integreze perfect în peisaj în peisaj, iar cel mai important este să cunoşti comportamentul animalelor pe care urmează să le filmezi. Toate animalele se lasă greu filmate în România, pentru că sunt agresate în diverse feluri: invazia habituatului, braconajului, nerespectarea interdicţiilor în zonele strict protejate”, a povestit unul din realizatorii documentarelor, Cristian Ilea.
Minidocumentarele au fost realizate în cadrul proiectului „Delta Dunării – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare şi conştientizare cu privire la protejarea biodiversităţii Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării – Delta Semper”, care a fost implementat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta (ASDD) în perioada 2011 – 2012.
Citeşte şi Cadavrele de la Antipa, 50 de lei de fascinaţie şi dezamăgire. GALERIE FOTO