18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăTechVârstnicii nu prea sunt interesați de soluțiile antivirus

Vârstnicii nu prea sunt interesați de soluțiile antivirus

Majoritatea utilizatorilor de Internet (84%), cu vârste de peste 55 de ani, accesează mediul online de acasă de mai multe ori pe zi, iar o treime dintre aceştia (33%) nu au instalate pe dispozitive o soluţie antivirus, relevă o cercetare întocmită de Kaspersky Lab şi B2B International, publicată vineri.

Rezultatele cercetării arată, totodată, că 44% dintre respondenţi petrec online cel puţin 20 de ore pe săptămână, iar utilizatorii din grupa de vârstă “peste 55 de ani” deţineau în medie patru dispozitive/gospodărie conectate la Internet, printre care două computere şi două dispozitive mobile.

În acest context, 60% dintre membrii familiei sunt îngrijoraţi că rudele lor mai în vârstă nu iau măsurile de precauţie necesare pentru a se proteja în mediul online. În acelaşi timp, 44% dintre utilizatorii de Internet admit că rudele lor din această categorie de vârstă au suferit în urma unei ameninţări – printre care o escrocherie online (15%), malware sau viruşi (15%) sau au fost spionaţi de software periculos (13%).

Cu toate acestea, numai 34% dintre respondenţi au instalat o soluţie de securitate pe dispozitivele rudelor în vârstă şi 32% dintre ei îi informează frecvent despre pericolele online.

De asemenea, o treime (33%) dintre participanţii la studiu susţin că nu au luat nicio măsură, în sensul instalării pe terminale de soluţii antivirus.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Călătoria Spirituală către Înnoire și Lumină

Odată cu venirea primăverii, credincioșii ortodocși din întreaga lume își îndreaptă gândurile și inimile către unul dintre cele mai semnificative momente spirituale ale...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...
Ultima oră
Pe aceeași temă