12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechTeodor Atanasiu dezvăluie planul PNL privind pensiile speciale

Teodor Atanasiu dezvăluie planul PNL privind pensiile speciale

Vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu a declarat, joi, că PNL va anula pensiile speciale pentru parlamentari când va avea majoritate în Parlament, informează Mediafax.

“Dacă vreau să dau pensii pe bază de contributivitate, dau la toată lumea aşa. Dacă vreau să dau pensii speciale, dau la toată lumea aşa. Dar parlamentarul ia şi una şi alta. Adică pentru tot ce înseamnă serviciul parlamentarului înainte de a ajunge în Parlament ia pe baza contribuţiei, iar ca parlamentar ia un spor în funcţie de numărul de mandate. Parlamentarul este singurul cetăţean al României care ia şi pensie specială şi pensie pe bază de contribuţie. Ceilalţi iau fie una, fie alta”, a spus Atanasiu.

Citește și: Teodor Atanasiu, despre cazul lui Andrei Chiliman: Nu vine să se spovedească la partid

Potrivit acestuia, PNL îşi propune să anuleze legea pensiilor speciale prin introducerea în Parlament a unui nou proiect legislativ.

“În politica PNL privind acordarea de pensii sunt prevăzute şi categoriile de pensionari care trebuie să ia pensii speciale şi categoriile de pensionari, marea majoritate a cetăţenilor, care iau pensiile pe bază de contribuţie. Nu există nicio categorie care să le cumuleze pe amândouă. Deci clar vom anula”, a spus Atanasiu.

El a adăugat că a nu accepta legea pensiilor speciale înseamnă a veni cu un proiect de lege care să îl înlocuiască pe cel actual, care “va trece când PNL va avea majoritatea”.

Citește și: Monica Macovei critică parlamentarii care au votat pensiile speciale

Întrebat dacă nu ar putea exista şi varianta intervenţiei preşedintelui pentru a opri legea pensiilor speciale, Atanasiu a răspuns că nu trebuie să se aştepte de la şeful statului să dea o altă formă legilor, ci acest lucru trebuie aşteptat de la Parlament.

Marţi, Legislativul a aprobat cu 303 voturi “pentru”, 124 voturi “împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. PNL a propus vot nominal, dar această propunere a fost respinsă, procedându-se la vot deschis prin ridicare de mână.

Reprezentanţii PNL au susţinut respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea sa.

Preşedintele Klaus Iohannis declara miercuri, întrebat despre pensiile speciale ale parlamentarilor, că se va referi la această chestiune după ce va primi de la Parlament legea şi va face “o analiză profundă”. “Mă voi referi la această chestiune după ce primesc de la Parlament legea şi voi face o analiză profundă”, spunea preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.

Proiectul mai prevede că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate. Potrivit proiectului, de această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă