25.5 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăTechSpring IT revine! Prima etapă începe mâine, chiar de 1 martie

Spring IT revine! Prima etapă începe mâine, chiar de 1 martie

 De-a lungul celor 24 de ani de activitate, mii de studenți au fost influențați anual din punct de vedere profesional, dar și personal, prin intermediul celei mai vechi organizații studențești din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Astfel, studenții sunt invitață să petreacă această ediție aniversară cu ajutorul mediului online!

Spring IT este un proiect care pune în prim plan colaborarea dintre studenți și reprezentanții unor firme de renume din domeniul IT, oferindu-le studenților oportunitatea de a afla informații despre piața muncii și noile tehnologii.

Prima etapă Meet the Companies va avea loc în perioada 1 – 7 martie, activitate la care studenții vor putea lua contact cu firmele partenere evenimentului ce le vor prezenta posibilitățile de angajare din cadrul acestora. 

Cel de-al doilea eveniment marca Spring IT va fi reprezentat de Webinarii ce vor debuta cu înscrierile între 1 – 7 martie.

Studenții vor putea participa la întâlniri online organizate de companiile partenere, în care își vor dezvolta tehnicile de softskills sau hardskills.

Webinariile vor avea loc în perioada 8 – 12 martie.

Înscrierile pentru Meet the Companies și Webinarii vor avea loc în perioada 22 – 28 februarie, respectiv 1 – 7 martie pe site-ul:

http://springit.sisc.ro/.

Pentru mai multe informații stați cu ochii pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/spring.it.sisc.
Pe lângă evenimentele prezentate, anul acesta, fiind o ediție aniversară, vom organiza și două podcasturi, în zilele de 6 și 20 martie. Acestea se vor axa pe teme de importanță actuală în domeniul IT și vor fi susținute de un reprezentant al companiei partenere Infosys, respectiv fondatorii comunității 4MAYO.

Pentru orice nelămurire, coordonatorii proiectului vă stau la dispoziție:

Ilinca – Bianca Pop, telefon: 0733307251, email: [email protected]
Raluca – Elena Nicoară, telefon: 0767230837, email: [email protected]
 

Cele mai citite

Mesajul lui Ilie Bolojan de Ziua SUA: „Am încredere în viitorul relației dintre țările noastre”

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis sâmbătă, 4 iulie, un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii.Șeful Executivului a descris această dată...

Prima zi a funeraliilor lui Ali Khamenei. Iranul așteaptă până la 20 de milioane de participanți la ceremonie

Iranul a început sâmbătă, 4 iulie, funeraliile fostului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis într-un atac aerian la începutul războiului. Ceremoniile sunt programate în...

FBI: Hackerii ruși vizează conturile de WhatsApp și Signal. Oficiali, militari și jurnaliști, principalele ținte

Oficiali guvernamentali, militari, jurnaliști și persoane care au acces la informații sensibile sunt vizați de o campanie de phishing desfășurată prin aplicațiile Signal, WhatsApp...
Ultima oră
Pe aceeași temă