20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăTechMembrii USR, nemulțumiți de rezultatul alegerilor parțiale din Craiova: Inadmisibil ca primarul...

Membrii USR, nemulțumiți de rezultatul alegerilor parțiale din Craiova: Inadmisibil ca primarul municipiului să fie ales de 8% dintre locuitorii orașului

Uniunea Salvaţi România a atras atenția, într-un comunicat de presă remis redacției RL, că prezența la vot de doar 8%, în municipiul Craiova, a permis partidelor tradiţionale ”să îşi impună candidaţii”, făcând referire la candidatul PSD, Mihail Genoiu.

”Este inadmisibil ca noul primar Craiovei să fie ales de 8% dintre locuitorii oraşului. Partidul Uniunea Salvaţi România trage un semnal de alarmă cu privire la rata mare de absenteism la alegerile locale parţiale, ce a permis partidelor tradiţionale să îşi impună candidaţii, deşi au fost votaţi de sub 10% din membrii comunităţilor”, transmite USR.

Astfel, susţine USR, noii primari din Craiova sau Târgu Jiu, oraşe importante din România, au fost aleşi de 8,14% şi respectiv 8,64% dintre cetăţeni. Din acest motiv, USR anunţă că susţine revenirea la alegeri locale în două tururi de scrutin.

”USR susţine ferm schimbarea legii de organizare a alegerilor locale într-un singur tur şi revenirea la două tururi de scrutin, astfel încât primarii să fie cu adevărat reprezentativi pentru localităţile pe care le administrează”, mai precizează USR.

Candidatul Partidului Social Democrat, Mihail Genoiu, este noul primar al municipiului Craiova, el fiind votat, conform rezultatelor finale ale alegerilor locale parţiale de duminică, de 42,8 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne.

La alegerile locale parţiale organizate duminică la Craiova s-au prezentat la urne 47.504 persoane, dintre cele 255.782 cu drept de vot, cifră corespunzătoare unui procent de 18,57%, potrivit datelor prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Marcel Ciolacu critică conducerea liberală a Primăriei Constanţa: “Lipsesc cu desăvârșire”

Marcel Ciolacu, în calitate de președinte al PSD și premier, a criticat conducerea liberală a Primăriei Constanța, afirmând că performanța administrativă, investițiile și accesarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă