24.5 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăTechPrimarul oraşului Târgu-Mureş, Dorin Florea, trimis în judecată de DNA

Primarul oraşului Târgu-Mureş, Dorin Florea, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judeată, în stare de libertate, a lui Dorin Florea, primar al municipiului Tîrgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu.
 
În același dosar a mai fost trimisă în judecată, în stare de libertată, și Maria Cioban, la data faptei secretar al municipiului Tîrgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu.
 
Potrivit DNA, în cursul anului 2008, Dorin Florea, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, a întocmit și semnat o expunere de motive prin care s-a supus dezbaterii Consiliului Local adoptarea, în regim de urgență (deși situația nu o impunea), a propunerii de atribuire, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp, situat în municipiul Tîrgu Mureș. 
 
Ca urmare a acestui demers, la data de la data de 25 septembrie 2008, Consiliul Local a adoptat hotărârea respectivă, prin votul a 19 consilieri locali, la determinarea edilului și fără ca aceștia să cunoască caracterul nelegal al acelei propuneri. 
 
Hotărârea respectivă, după adoptare, a fost contrasemnată (fiindu-i astfel acordată viza de legalitate fără de care nu putea produce efecte juridice) de către secretarul municipiului, Maria Cioban.
 
Ulterior, asociația sportivă beneficiară a terenului – care nu se încadra în niciuna din categoriile de persoane juridice fără scop lucrativ precizate în legea administrației publice și nici nu deținea statutul de utilitate publică pentru a putea beneficia de folosința gratuită a unui astfel de bun – a închiriat terenul respectiv unei alte entități sportive, obținând foloase materiale în sumă de 2.563.041,86 lei.
 
Pentru folosirea acelui teren, asociația sportivă ar fi trebuit să plătească o redevență anuală calculată conform prevederilor legale, în funcție de categoria bunului concesionat/închiriat, astfel că prin faptele susmenționate bugetul municipiului Tîrgu Mureș a fost prejudiciat cu suma de 1.182.520 lei. 
 
Până la această dată Primăria municipiului Tîrgu Mureș nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Cele mai citite

Plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată dintr-o pierdere într-o oportunitate, susține Iohannis

Președintele Klaus Iohannis este de părere că plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată "dintr-o pierdere pentru România, într-o...

Proiectul care vizează protejarea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani, votat în Senat

O propunere legislativă, iniţiată de liberali, care vizează protejarea şi păstrarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani, ajunge mâine pentru...

“Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate”, susține premierul Orbán. Ungaria ar refuza să participe la o misiune NATO în Ucraina

Șeful guvernului de la Budapesta, premierul Viktor Orbán, este de părere că "Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate", referindu-se la atitudinea pe care o...
Ultima oră
Pe aceeași temă