4.3 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăTechPonta: Să nu se "alarmeze" niciun român din cauza proiectului UDMR privind...

Ponta: Să nu se „alarmeze” niciun român din cauza proiectului UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc

Victor Ponta a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că românii din Transilvania nu trebuie să se "alarmeze" din cauza proiectului UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc deoarece acesta nu aparţine coaliţiei de guvernare, care nu va susţine un proiect împotriva Constituţiei, informează Mediafax. 

Citește și: Vicepremierul Dragnea NU A VRUT să taie o panglică în culorile steagului ȚINUTULUI SECUIESC, la inaugurarea DJ 174A în Harghita

"Nu, nu este un proiect guvernamental, nu este un proiect al coaliţiei de guvernare. Cei de la CSM au dreptate aici, asta e şi poziţia noastră: niciun proiect nu poate fi împotriva Constituţiei. Eu sunt şi rămân un susţinător al descentralizării. Cât avem mandatul pe care oamenii ni l-au dat la alegeri, până la sfârşitul lui 2016, trebuie să-l implementăm, cu siguranţă", a răspus Ponta.

Întrebat dacă mai menţine la guvernare UDMR, care "doreşte secesiunea", în condiţiile în care "românii din Transilvania s-au alarmat", Ponta a răspuns: "Să nu se alarmeze niciun român. Vreau ca toţi românii din Transilvania, din Oltenia, din Moldova şi din Dobrogea să ştie că avem toţi o Constituţie pe care o respectă toată lumea. În acea Constituţie se prevede clar cum e statul român şi nu se poate schimba, dar se mai prevede un lucru: nu băgăm pe nimeni în închisoare dacă exprimă o părere, chiar şi greşită, cu care nu suntem de acord. Suntem o societate deja matură, în care fiecare îşi poate spune o părere. Părerile nu se sancţionează. Se sancţionează acţiunile împotriva Constituţiei, iar eu sunt convins că nimeni nu va face acest lucru".

Premierul a adăugat că, încă de atunci când era în opoziţie, iar apoi ca prim-ministru şi lider al coaliţiei de guvernare, a crezut şi crede că este bine, "tocmai pentru a fi o societate echilibrată şi democratică", ca alături, la guvernare, să fie şi UDMR, "ca reprezentantul politic al minorităţii maghiare", dar şi grupul minorităţilor naţionale.

"România este o ţară care nu are absolut niciun fel de problemă reală de discriminare. Probleme şi discuţii politice avem multe, şi nu din partea maghiarilor, ci din partea unor români care aruncă tot felul de petarde în presă. Vreau să trăiesc într-o ţară în care putem să trăim cu toţii respectând Constituţia şi legile ţării", a conchis Ponta.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) spune, despre proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc vehiculat în presă în ultimele zile, că lansarea în spaţiul public a unor teme ce depăşesc cadrul constituţional în ceea ce priveşte justiţia reprezintă "o agresiune la principiile statului de drept".

"Lansarea prin orice mijloc de comunicare în masă de către vectori de imagine – indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni – în spaţiul public a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept", se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, joi, de CSM.

Punctul de vedere al CSM a fost făcut public "având în vedere vehicularea şi dezbaterea în mass-media a unui proiect privind Statutul Special al Ţinutului Secuiesc din România".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă