14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăTechPonta ezită să intre în cursa pentru Cotroceni

Ponta ezită să intre în cursa pentru Cotroceni

Social-democrații au amânat cu câteva luni desemnarea candidatului pentru alegerile prezidențiale, deși inițial anunțaseră că îl vor stabili după euroalegeri.

Congresul PSD în care va fi stabilit candidatul susţinut de partid la alegerile prezidenţiale va fi convocat în zilele de 6 şi 7 septembrie, potrivit calendarului stabilit de social-democrați în cadrul Comitetului Executiv. În acest fel, PSD așteaptă să vadă pe cine va arunca în cursa pentru prezidențiale alianța PNL-PDL, care, potrivit lui Klaus Iohannis,  va face acest anunț în luna iulie.
Premierul a evitat să își asume candidatura în contextul în care la euroalegeri, PSD, chiar dacă
s-a clasat pe primul loc,  nu a reușit să obțină peste 40% din voturi. “Aş vrea să spun, ca să ştiţi foarte clar de la mine: dacă m-aţi întreba ce prefer, aş vrea să fiu un foarte bun prim-ministru până în 2016. Dar am învăţat în aceşti ani că dacă ai tot timpul un preşedinte care te încurcă, e foarte greu să fii un bun prim-ministru. Deci dacă nu avem un preşedinte care să ne ajute, o să ne fie greu să guvernăm bine.”, a afirmat Ponta,

La rândul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, crede că social-democrații nu trebuie să se grăbească să anunțe candidatul la alegerile prezidențiale din toamnă.”Cred că ar fi o greşeală să ne grăbim. Nu cred că acum ar trebui să ne preocupe lucrul ăsta. Facem o analiză a rezultatelor, care sunt bune, nu sunt cum ne-am fi dorit 100%, dar, dacă vă uitaţi pe harta electorală, PSD nu a avut niciodată un asemenea succes.” , a comentat Sârbu,

În schimb, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat la începutul acestei săptămâni că scorul de 37% obţinut la europarlamentare este unul bun, iar Victor Ponta va fi obligat să candideze la preşedinţie, chiar dacă “nu îi prea convine”.

De ce s-a autodenunțat Ponta?

Tot ieri, Ponta a ținut să completeze lista declarațiilor surprinzătoare, făcute de-a lungul timpului. El a afirmat că la alegerile prezidențiale din 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi în turul doi cu Mircea Geoană. Însă, în 2009, Ponta era șeful de campanie al lui Mircea Geoană. Întrebat de ce nu l-a votat pe Geoană în primul tur,  Ponta a răspuns: “L-am votat pe Crin Antonescu, am considerat că e schimbarea de care avea nevoie România”.
Mai mult, Ponta a lansat o a doua afirmație stranie: el a susținut că, exceptându-l pe Adrian Năstase, cel care l-a adus în politică,  nu a votat niciun candidat al PSD, partid pe care îl conduce, nici măcare pe Ion Iliescu. El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, în 1992 cu Emil Constantinescu, în 1996 tot cu Constantinescu, în 2000 cu Mugur Isărescu, în 2004 cu Adrian Năstase. Declarațiile lui Ponta vina în contextul în care încearcă să atragă de partea sa o parte a PNL, pentru a-și mări șansele în cursa prezidențială.

Mircea Geoană a evitat, ieri, să comenteze afirmațiile lui Ponta. “Îi las pe membrii noştri de partid, pe votanţii noştri, pe simpatizanţii noştri să judece o astfel de atitudine a domnului Ponta”, a spus Mircea Geoană. În schimb, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, că el a votat întotdeauna cu colegii săi de partid, chiar dacă uneori a fost îndoit în legătură cu demersul acestora. La rândul său, vicepreședintele PSD Marian Vanghelie, a declarat, că este alături de partid când e vorba de o bătălie. „Eu am muncit douăzeci şi ceva de ani în partidul ăsta şi în momentele când nu mi-a plăcut de anumiţi lideri ai partidului, când e vorba de o competiţie şi de o bătălie, sunt alături de partid”, a spus Vanghelie.

Președintele interimat al PNL, Crin Antonescu, a preferat o cheie ironică. “Este un alegător harnic, conștiincios, care se prezintă de fiecare dată la vot și votează candidatul dreptei și e de văzut dacă în toamna acestui an va rămâne constant, ceea ce este de așteptat. Pentru mine, în ipoteza că voi fi candidat, este foarte încurajator să contez pe votul domnului Ponta”, a comentat liderul PNL.

 

Ponta i-a luat apărarea lui Ghiță

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a atras atenţia primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, asupra faptului că i-a făcut o plângere penală deputatului Sebastian Ghiţă, el arătând că astfel de lucruri nu se fac în partid şi în niciun caz în campania electorală, potrivit unor surse din PSD.
Aceleaşi surse au arătat că Negoiţă i-a replicat lui Ponta că a recurs la acel gest pentru că nu s-ar fi simţit apărat de partid şi că aceasta a fost metoda prin care a considerat că se poate apăra.
Prezent la şedinţa CExN, Ghiţă nu a făcut comentarii pe marginea acestei situaţii, au arătat sursele citate.
La jumătatea lunii mai, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus la Parchetul Înaltei Curţi o plângere penală în cazul deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă