22.9 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăTechPonta critică noul PNL: Scandal și atât

Ponta critică noul PNL: Scandal și atât

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, referitor la solicitarea liberalilor de a se organiza alegeri parţiale, că noul PNL începe să se semene tot mai tare cu vechiul PDL și că moștenește "scandalul marcă înregistrată Traian Băsescu”, conform Mediafax.

Întrebat cum comentează rezoluţia PNL adoptată, vineri, la Iaşi, prin care Guvernului PSD i se acordă termen de o săptămână pentru a declanşa alegeri parţiale, Victor Ponta a spus că liberalii acuză guvernul "tot timpul de ceva".

"PNL ne acuză tot timpul de ceva. Dânşii sunt în opoziţie, însă mi-aş dori să avem mai puţin scandal dacă se poate, mai puţină ceartă. Am văzut că noul PNL începe să semene din ce în ce mai tare cu vechiul PDL. Scandal şi atât. Haideţi să ne aşezăm la masă şi să discutăm despre Legea electorală, despre Codul fiscal, despre sistemul de alegeri. Facem alegeri, dar pe ce sistem facem, pe sistemul actual? Dânşii vor să-l schimbe, că spun că nu e bun. Păi dacă nu e bun, hai să facem un nou sistem. Adică genul ăsta de ceartă şi scandal marcă înregistrată Traian Băsescu şi PDL văd că a fost moştenit”, a spus Victor Ponta, la ieşirea din clădirea administrativă a Catedralei Mitropolitane Iaşi, unde a avut o întrevedere cu IPS Teofan.

Citește și: PNL acordă Guvernului termen de o săptămână să declanșeze alegerile parțiale

Ponta a adăugat că este dispus să aibă un dialog cu opoziţia referitor la obiectivele fundamentale ale României, dar că nu mai vrea să intre în dispute şi scandaluri.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, vineri, după reuniunea conducerii partidului de la Iaşi, că liberalii au adoptat o rezoluţie prin care acordă Guvernului Ponta termen de o săptămână pentru a declanşa alegerile parţiale, în caz contrar există posibilitatea unor acţiuni în justiţie.

Cele mai citite

Cu 7,8 milioane de jucători și 200 de studiouri, România se află în topul european al industriei de jocuri video

Industria de gaming și eSports din România a cunoscut o expansiune semnificativă în ultimii ani, cu un număr tot mai mare de pasionați. Conform...

Rata șomajului în România a scăzut la 5%, în contextul creșterii ușoare a ratelor de ocupare

În al doilea trimestru al anului 2024, România avea o populație activă de 8,41 milioane de persoane, dintre care 7,9 milioane erau angajate, iar...

Sectorul construcțiilor a înregistrat o cifră de afaceri de 203,8 miliarde lei în 2023, cu o creștere de 17% față de anul anterior

În anul 2023, cele aproape 99.000 de companii din sectorul construcțiilor, conform codurilor CAEN din secțiunea F, au raportat o cifră de afaceri cumulată...
Ultima oră
Pe aceeași temă